Dragostea este cand o fata se da cu parfum si băiatul cu aftershave si ies la plimbare împreuna si se miros unul pe celălat.
Karl- 5 ani
Dragostea este cand cineva te Iubește…felul in care iti spune numele este diferit!
Bill- 4 ani
Dragostea este cand ii spui unui băiat ca are o camasa asa frumoasa…cu toate ca el poarta aceeași camasa in fiecare zi.
Noelle- 7 ani
Dragostea este cand iubesti pe cineva…ochii tai se tot mișca…si stelute strălucesc in ei.
Karen- 4 ani
“Stiti ca va iubiti cu adevarat atunci cand ideea de a ramane impreuna toata viata va sperie…pentru ca e prea putin”
Girls with integrity are hard to find these days! The real boys need your modesty!
High five for modesty!!!
Dr. Kevin Howse, în cartea sa „Family Matters” descrie mai multe substitute ale iubirii, care au de fapt un fond egocentric:
– dragostea piedestal
– dragostea sufocantă
– dragostea egoistă
– dragostea martir
– dragostea reciprocă (de tip prietenie).
Dragostea piedestal
Cel iubit este urcat pe un piedestal al superiorităţii, este practic transformat într-un idol. Obiectul iubirii este văzut ca fără greşeală, sau slăbiciune. Acest tip de relaţie poate apărea în special în cazul în care unul dintre parteneri se simte mult inferior datorită diferenţei de nivel social, stare materială, aspect fizic sau vârstă, etc.
De asemenea apare la adolescenţi, care, conform teoriei lui Erik Erikson, la această vârstă au ca principală preocupare descoperirea propriei identităţi. Cum identitatea este strâns legată de ce cred oamenii despre tine, un adolescent va fuma prima ţigară, îşi va alege un prieten sau o prietenă, etc. pentru a-şi îmbunătăţi imaginea publică.
O fată îşi va alege băiatul cel mai „tare”, deştept, puternic şi bogat, pe care poate simte că nu-l merită. Dar important este ce vor zice celelalte fete când o vor vedea ieşind cu „X”.
Un băiat îşi va alege cea mai „şic” fată. Toţi băieţii îl vor invidia. Observaţi că aici nu are loc dragostea ci ceea ce îmi aduce prezenţa celuilalt.
Punctul slab al iubirii de tip piedestal, este acela că, atunci când greşelile celui de pe piedestal vor ieşi în evidenţă, şi nu va mai sluji scopului pentru care a fost ales, piedestalul se va dărâma, idolul va fi desacralizat şi iubirea va înceta. Se observă că ceea ce atârnă mai greu în alegere a fost, nu un bine comun al celor doi, ci mai degrabă un interes unilateral, egocentric.
Dragostea sufocantă
Relaţia cu celălalt absoarbe toată atenţia, în detrimentul altor preocupări importante. Sentimentele sunt atât de intense încât relaţia devine una cu totul emoţională.
Acest tip de iubire este posesivă, cu un grad foarte înalt de dependenţă afectivă şi gelozie. Principala dorinţă este de a fi cu celălalt. Mintea este torturată de teama că îl va pierde pe celălalt. Relaţia devine un fel de robie şi, cu trecerea timpului, în ciuda nevoii de celălalt, se va accentua tot mai mult nevoia de eliberare, de independenţă. Riscul despărţirii este foarte mare. Şi aici preocupările sunt preponderent cu privire la sine, un drum sigur spre eşec relaţional.
Dragostea egoistă
Sună paradoxal, dar aşa ceva există şi nu în puţine cazuri. Partenerul, care poate fi mai mult decât unul, posibil că se va implica emoţional foarte mult, însă egoistul nu se va implica deloc.
De fapt el/ea urmăreşte prin această prietenie, nu o relaţie de dăruire reciprocă, ci un anumit profit care poate consta în: popularitate, respect, plăcere, etc.
Dragostea martir
Dragoste unidirecţională, în care unul face totul şi sacrifică totul pentru binele celuilalt. Cel care iubeşte în acest fel, se teme să-şi exprime dorinţele şi nevoile şi este întotdeauna gata să preia responsabilitatea şi să sufere sau să sacrifice pentru el
Dincolo de cazurile în care este vorba de un profund simţământ de inferioritate sau de o personalitate slabă, de foarte multe ori acest tip de a iubi are ca scop să-l facă pe celălalt dator,să-l aibă la mână,să-l poată domina. Dacă vreţi, poate fi un fel de manipulare. Mai târziu se pot naşte discuţii de tipul: „După câte am făcut pentru tine…”
Dragostea prietenie
Există un cuvânt în limbajul biblic care se referă la acest tip de dragoste şi anume „fileo”. Relaţia este construită pe încredere şi respect reciproc, ca şi pe interese şi nevoi comune.
De asemenea, are o perspectivă pe termen lung. Nu este o relaţie posesivă si emoţiile sunt echilibrate.
Acest tip de dragoste oferă stabilitate implicare şi siguranţă emoţională, ceea ce constituie o bază solidă pe care se poate construi o relaţie romantică.
A iubi eficient – „urmăriţi dragostea” (1Cor.14:1)
Dragostea în adevăratul sens al cuvântului are anumite calităţi:
1. Echilibru – optimul emoţional
Din punct de vedere emoţional, dragostea este bine să fie necesară şi suficientă, adică optimă. Este ca şi cu temperatura corpului. Aceasta este optimă dacă oscilează între necesar (maxim) 37 grade Celsius şi suficient (minim) 36 grade Celsius.
Dacă limitele acestea sunt depăşite în sus sau în jos, deja sunt semne nu prea bune. La fel se întâmplă şi în dragoste. Ea trebuie să fie necesară, nu sufocantă şi suficientă, nu oferită cu zgârcenie.
Dragostea nu se poartă necuviincios dar este plină de bunătate (1Cor.13:4-5).
2. Reciprocitate
Dragostea în cadrul căsătoriei este o prietenie şi prietenia nu poate fi unilaterală. Pentru ca o prietenie să existe trebuie ca două persoane să investească în aceasta într-o măsură aproximativ egală. Altfel o puteţi numi binefacere, slujire sau oricum altcumva dar nu prietenie. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos”, adică dragostea. (Gal.6:2).
Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13:34).
3. Autenticitate
Dragostea în relaţia de cuplu nu înseamnă doar a spune şi a face pentru celălalt, chiar dacă ai făcut tot ce trebuie. Dragostea trebuie să fie o dăruire personală din toată inima, care te va determina să faci fapte de iubire şi să spui cuvinte pline de dragoste.
Nu vă faceţi iluzii, celălalt are un simţ, datorită căruia va şti dacă dragostea este autentică, dacă iubeşti sau dacă joci teatru. Oricum, orice aş face şi aş spune fără dragoste nu-mi foloseşte la nimic, iar eu însumi sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor, de fapt nu sunt nimic (vezi 1 Cor 13).
„Să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută. Iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima” (1Petru 1:22).
4. Spiritualitate
Aşa cum citim adesea în Biblie, Dumnezeu este dragoste şi dragostea adevărată vine de la El. Cei care iubesc cu adevărat pe oameni sunt cei care-L iubesc pe Dumnezeu.
Relaţia cu Dumnezeu este un izvor nesecat de dragoste pentru oamenii din jurul nostru şi în mod special pentru partenerul de viaţă. „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, căci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.
Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Dragoste” (1Ioan 4:7-8).
5). Constanţă
Dragostea adevărată nu este oportunistă, ci iubeşte în orice circumstanţă. „Dragostea este îndelung răbdătoare […] acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată”, şi în nici o circumstanţă (1Cor.13:7-8).
6). Consecvenţă
Dragostea nu face compromisuri de dragul celui iubit. Ea Îl are pe Dumnezeu mai presus de orice şi rămâne loială binelui.
„Dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr” (1Cor.13:4-6)
Nu are în vedere doar interesele personale, ci, cel puţin în aceeaşi măsură, interesele celuilalt, iar în familie binele comun, fericirea întregului cămin. „Dragostea nu caută folosul său” (1Cor.13:5). Fiecare din voi să nu se uite la foloasele lui ci la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era în Hristos!” (Fil.2:4-5).
Credeţi că aici s-au epuizat calităţile iubirii? Nicidecum, ci aşa am decis eu să mă opresc la numărul şapte. Mai caută şi tu alte calităţi ale iubirii adevărate şi nu-ţi va ajunge veşnicia ca să le găseşti pe toate.
„Dragostea nu va pieri niciodată” (1Cor.13:8).
Aş începe prin a afirma că dragostea depinde într-o măsură extrem de mare de: nobleţea caracterului, profunzimea spiritualităţii şi de calitatea conştiinţei morale (curată, mânjită, trează, adormită, vie, pe moarte, etc.).
Cu cât aceste trei componente sunt mai puternice, cu atât dragostea este mai puternică. Practic, dragostea adevărată este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu prin relaţia cu El.
Mai precis, având o relaţie vie cu Dumnezeu, El ne îmbunătăţeşte spiritualitatea, înalţă calitatea conştiinţei noastre morale şi ne înnobilează caracterul, toate acestea pentru a ne face să semănăm tot mai mult cu El care este dragoste.
Iubirea adevărată nu se manifestă doar faţă de câteva persoane, ci faţă de toţi oamenii. Iubirea care se manifestă doar faţă de o anumită categorie de oameni are mai mult de-a face cu egoismul. Spre exemplu, dacă îţi moare cineva drag este normal să suferi, însă mai puţin suferim pentru ce a pierdut cel care a murit şi cel mai mult suferim pentru ce am pierdut noi prin moartea acestuia. De obicei, dacă nu avem nimic de pierdut când cineva a încetat din viaţă, vom suferi mai puţin, sau vom fi chiar indiferenţi. Cine poate spune că varsă lacrimi pentru fiecare mort care se îndreaptă spre cimitir?
În general, simţămintele umane, cu excepţia câtorva reminiscenţe ale chipului lui Dumnezeu de la început (mila, dezgustul faţă de nedreptate etc.), sunt o reacţie a eului la realitate exterioară.
De obicei, simţămintele ca: teama, bucuria etc., sunt nişte reacţii. Nu putem să ne înfricoşăm doar pentru simplul fapt că ne propunem să o facem.
Este nevoie de un anumit context care ne va putea determina să tremurăm de frică.
De exemplu, când este cutremur, teama ne invadează sufletul, dar frica este o exprimare a instinctului de autoconservare şi are de-a face nu cu iubirea de oameni ci cu iubirea de sine.
La fel este şi cu îndrăgostirea. De fapt expresia din engleză „ to fall in love”= a te îndrăgosti, luată mot-a-mot, ar trebui tradusă cu „a cădea în dragoste”.
Ca şi celelalte simţăminte care au de-a face cu iubirea de sine şi îndrăgostirea este o reacţie a sinelui la mediu. Nu-ţi propui să te îndrăgosteşti ci cazi în dragoste, este un simţământ care te apucă, aşa cum zice românul.
Este ceva natural şi normal să te îndrăgosteşti, nu vreau să blamez cu nimic acest simţământ uman, ci vreau doar să-i conturez limitele, astfel încât să nu-i oferim mai mult credit decât merită.
Extrem de mulţi greşesc crezând că dacă sunt îndrăgostiţi de cineva, aceasta este garanţia faptului că-l va iubi toată viaţa. Sau, la fel de grav, cred că, deoarece partenerul este foarte puternic îndrăgostit de el/ea, va fi iubit/ă de acesta/aceasta pentru tot restul vieţii. Nu trebuie să ne înşelăm.
Îndrăgostirea este acel simţământ de atracţie puternică faţă de o persoană care răspunde aşteptărilor tale, alături de care te simţi împlinit. Vedeţi ceva altruism în aceasta?
Într-adevăr, este un păcat să te căsătoreşti cu cineva din interes, de milă, etc.
Îndrăgostirea este ceva necesar în alegerea partenerului. Însă garanţia faptului că vei fi iubit/ă în continuare, nu este în acest simţământ efemer, care dispare odată cu acea cauza care l-a produs. Dacă partenerul, în anumite împrejurări, nu mai aduce satisfacţie ci insatisfacţie, îndrăgostirea se poate transforma în ură, simţământ care, la rândul lui, este tot o reacţie a eului faţă de mediu.
Aici se potrivesc cuvintele Domnului Isus: „Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Voi fiţi dar desăvârşiţi după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”(Mt. 5:46-48), adică Iubiţi-vă şi vrăşmaşii, sau iubiţi pe toţi oamenii, aşa cu spunea mai sus în v.44.
Garanţia faptului că vei iubi sau vei fi iubit nu are atât de mult de-a face cu îndrăgostirea, cât are de-a face cu calitatea conştiinţei morale, spiritualitatea (temerea de Dumnezeu) şi caracterul.
Când îndrăgostirea se mai evaporă atunci este timpul să se dea pe faţă dragostea, acea iubire care vine de undeva mai din adânc şi se manifestă, fără părtinire faţă de toţi oamenii şi într-un mod mai special faţă de partenerul de viaţă. Aici revin cu o idee pe care am mai amintit-o.
Dacă vrei să fii sigur/ă că-ţi vei iubi partenerul o viaţă întreagă, caută, cu ajutorul lui Dumnezeu să-ţi iubeşti şi duşmanii, exersează dragostea faţă de om în general. De asemenea, dacă vrei să fii iubit/ă o viaţă, alegeţi un partener (o parteneră) care, pe lângă faptul că este îndrăgostit/ă de tine, iubeşte oamenii.
Hotărâţi-vă să fiţi pentru celălalt tot ce puteţi mai bine. Continuaţi cu atenţiile de la început. Căutaţi să vă măriţi fericirea unul altuia. Manifestaţi dragoste reciprocă şi aveţi răbdare unul cu celălalt. Astfel căsătoria în loc să fie sfârşitul iubirii va fi, aşa cum de fapt ar trebui să fie, începutul ei.
Dacă îndrăgostirea îşi mai pierde entuziasmul, aceasta este cea mai bună ocazie de a pune în mişcare forţa inegalabilă a adevăratei iubiri.
„Dragostea este un dar preţios pe care îl primim de la Domnul Isus. Dragostea curată şi sfântă nu este un sentiment ci un principiu.[…] Pasiunea este socotită drept iubire. Adevărata iubire, însă, este un principiu înalt şi sfânt, cu totul diferită în caracter de acea dragoste care apare din instinct şi care dispare brusc, atunci când este pusă mai serios la încercare.”
Temă
Studiaţi cu atenţie 1Cor12:31-14:1.
O astfel de dragoste este cea despre care Solomon scria: „Dragostea este tare ca moartea […] Apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ” ( Cânt.cânt. 8:6-7).
4. ÎNTÂLNIRI ÎN DOI.
„Un tânăr care câştigă prietenia unei tinere şi se bucură de prietenia ei, fără ca acest lucru să fie cunoscut de părinţii acesteia, nu se poartă ca un creştin nobil, nici faţă de ea, nici faţă de părinţii ei.”
Întâlnirile în doi ascunse de părinţi, pot fi uşa pentru alte compromisuri, însă aprobarea părinţilor cu privire la o prietenie, în general dă un grad mare de stabilitate acesteia.
Aşa cum am arătat în cap.3, sfatul părinţilor este spre bine şi nicidecum spre rău, în special cu privire la relaţii de curtenie.
La început, întâlnirile în doi este bine să aibă loc în locuri publice, ”la lumina zilei”. Câteva sugestii:
– o plimbare în parc
– la o cofetărie
– un concert
– vizitarea unei expoziţii, unui muzeu, etc.
– facem cumpărăturile împreună
– o plimbare cu bicicleta
– un tenis, etc.
Mai târziu, pe măsură ce relaţia se aprofundează:
– răsfoirea unui album foto
– citirea unei cărţi împreună
– colaborarea în realizarea unui program ,etc.
– un prânz, gătit şi servit împreună.
Feriţi-vă să staţi singuri într-un apartament, o casă. Căutaţi să vă întâlniţi acasă când sunt şi părinţii prin preajmă. Este bine, în primul rând pentru imaginea voastră publică şi , în special, pentru ca nu cumva o relaţie curată şi fericită să denatureze în altceva nedorit. Nu uitaţi, hormonii fac pressing. Nu vă aşezaţi singuri în gura ispitei, ca să nu regretaţi mai târziu.
Teme de discuţie pentru întâlnirile în doi:
– întâmplări din viaţa personală
– o temă de interes comun
– împărtăşirea planurilor de viitor
– „Ce părere ai despre…?”
– planuri comune de viitor
– preferinţe personale (petrecerea timpului liber, îmbrăcăminte, maşini, mâncăruri, etc)
– stabilirea unor aspecte concrete ale relaţiei (frecvenţa întâlnirilor, unde, când, cum).
Deja la acest nivel, cei doi ar trebui să-şi caute un consilier.
Nu este recomandată consilierea în doi la început. Fiecare să se sfătuiască cu părinţii, pastorul, un prieten cu experienţă şi cu multă înţelepciune. În primul rând, însă, să se roage şi să se lase călăuzit de Dumnezeu.
Intimităţi fizice
Există în acest sens o serie de teorii, pe cât de interesante, pe atât de dăunătoare.
Acestea sugerează că, apropierea fizică, ar trebui să avanseze în curtenie, direct proporţional cu nivelul de comunicare, încredere reciprocă şi cunoaştere.
Desigur, ar fi o dovadă de uşurătate pentru cineva, să împărtăşească un anumit grad de apropiere fizică, cu o persoană, pe care nu o cunoaşte. Care este atunci problema?
A spune că apropierea fizică poate avansa direct proporţional cu profunzimea relaţiei de curtenie a celor doi, este o normă etică relativă şi destul nerealistă. Ea nu ţine cont de faptul că în practică, atracţia fizică este destul de puternică şi că hormonii, pe lângă faptul că fac presiuni serioase, la un anumit grad de apropiere fizică, produc un soi de himnoză, sau beţie, care la rândul ei diminuează considerabil discernământul şi puterea de autocontrol.
Având în vedere toate aceste aspecte, cei doi se împrietenesc şi, presaţi de atracţia fizică, le stăruie destul de derutant în minte întrebarea: „Este comunicarea, cunoaşterea şi încrederea dintre noi destul de profundă ca să mai facem un pas înainte?” Unul crede că da, celălalt că nu. Pot apărea conflicte (dar de obicei nu se discută aceasta ci se trece la acţiune). Sau poate că ambii, tacit îşi permit încă un pas în faţă.
Se întâmplă însă, având în vedere beţia hormonală, ca mintea nu este destul de lucidă în aceste momente pentru a decide până unde ar fi bine să se meargă şi astfel, probabilitatea este extrem de mare, că se va merge mai departe decât cei doi şi-ar fi dorit.
Mai târziu, judecat la rece, unul sau ambii dintre cei doi, se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat şi îi/le pare rău că s-a mers aşa de departe.
Poate că şi-ar dori să dea timpul înapoi şi să schimbe lucrurile. Ori poate unul, sau amândoi îşi vor propune ca data viitoare să nu mai meargă aşa de departe. Dar credeţi că va fi chiar aşa de simplu? Este foarte uşor să faci un pas înainte, doar să te laşi dus de val, însă este pe atât de greu să dai înapoi – se pare că ceva se întâmplă în mintea celor doi şi comunicarea dintre ei devine cumva dependentă de un anumit grad de apropiere fizică. Nu este însă imposibil. Este o luptă care merită dată. Ceva voinţă, puţin timp, multă comunicare reciprocă şi cu Dumnezeu şi relaţia se va urca din nou pe culmi.
În cele mai multe cazuri însă, cei doi nu se luptă pentru păstrarea unei conduite etice a relaţiei lor, atunci când deja au mers prea departe.
Într-adevăr unii încearcă o dată, dar cad din nou, încearcă iar şi iar, însă se întorc la aceleaşi greşeli, ba chiar fac altele şi mai mari.
În astfel de cazuri, o despărţire ar fi, de multe ori, o soluţie mai bună decât altele.
Întrebarea este: ”De unde au plecat toate aceste complicaţii, au fost cei doi tineri răuvoitori?
Se pare că una din principalele cauze, a fost teoria despre care am vorbit mai sus. Sună bine, în aparenţă, însă în practică poare fi extrem de derutantă.
La polul opus există un alt soi de teorii, ale celor radicali, care spun că, până la căsătorie cei doi tineri nu ar trebui să se atingă.
Se întâmplă însă că, atunci când standardele sunt extrem de înalte au efectul invers celui aşteptat.
De exemplu, să presupunem că tinerii acceptă în sinea lor că nu este moral ca cei doi să se atingă înainte de căsătorie. Însă va fi extrem de uşor să calce acest standard moral şi, într-o zi într-un moment de afecţiune mai puternică se vor lua de mână şi vor merge o bucată de drum aşa.
Din punct de vedere al conştiinţei morale, dacă ai călcat în picioare un imperativ al ei, atunci când nu erai sigur că este bine să o faci, intri pe un teren în care te simţi compromis şi ai procese de conştiinţă.
Poate că după despărţire, cei doi se vor simţi vinovaţi şi se vor decide ca data viitoare să nu mai repete greşeala. Însă va fi foarte uşor să greşească din nou. Şi iarăşi se vor simţi vinovaţi şi iar vor greşi.
Din nefericire, se poate că cei doi să renunţe la încercarea de a ţine lucrurile sub control şi, simţindu-se deja compromişi, să lase lucrurile în voia lor. Astfel s-ar putea ca apropierea dintre ei să meargă mai departe, cine poate şti cât de departe, cu toate consecinţele care derivă de aici.
Astfel, prin punerea unui standard foarte înalt, s-a intenţionat păstrarea purităţii morale a celor doi, însă, în practică nu s-a făcut decât să-i împingă în gura compromisului.
Nu sunt de părere că, gradul de apropiere fizică trebuie să fie direct proporţional cu adâncirea relaţiei celor doi, şi nici nu cred că cineva ar trebui să stabilească o limită generală, după care toţi să se ghideze.
„Nu trebuie rostite cuvinte, nu trebuie săvârşite fapte, pe care nu aţi vrea ca îngerii cei sfinţi, să le noteze în cărţile de sus. Singura ţintă să vă fie slava lui Dumnezeu. Inima trebuie să dea pe faţă numai simţăminte curate, sfinte, demne de urmaşii lui Hristos, înălţătoare, mai mult cereşti decât pământeşti. În curtenie, orice altceva afară de aceasta degradează, corupe. […] Dacă singura ta ţintă este slava lui Dumnezeu, vei fi în mod voit prevăzător. Nu vei îngădui ca sentimentalismul bolnav să-ţi întunece atât de mult viziunea, încât să nu poţi discerne înaltele cuvinte pe care le are Dumnezeu pentru tine ca şi creştin”.
O soluţie practică
Sugerez ca cei doi să discute acest subiect al apropierii fizice când găsesc ei de cuviinţă, însă nu prea târziu.
Nu recomand ca apropierea fizică de vreun fel să fie grăbită, însă atunci când apar primele gesturi de acest fel, cum ar fi a merge de mână, oricât de jenant ar părea, trebuie să discutaţi urgent subiectul apropierii fizice şi să stabiliţi nişte limite concrete în acest sens. Altfel, s-ar putea ca lucrurile să avanseze într-un mod nedorit. Dacă cineva crede că este cam timpuriu pentru relaţia lor să discute aşa ceva, eu m-aş întreba dacă nu cumva este prea timpuriu pentru ei să meargă de mână pe stradă. Cred că atunci când relaţia este destul de profundă ca cei doi să meargă de mână, este de asemenea destul de profundă ca să se discute anumite limite ale apropierii fizice.
Concret, s-ar putea discuta faptul că o prietenie are mai multe etape prin care va trece. Este o perioadă de început, apoi o perioadă mai stabilă de întâlniri regulate după care urmează logodna şi apoi cununia.
Considerând că au trecut de prima perioadă, cuplul de prieteni urmează să discute cu privire la anumite limite, pe care consideră că ar trebui să şi le pună pentru perioada de până la logodnă. După logodnă vor trebui să rediscute acest subiect, cu modificările de rigoare.
Astfel cei doi nu vor mai rătăci pe terenul cenuşiu al întrebării: „Cât de departe este prea departe?”, căutând o corelare între profunzimea relaţiei şi apropierea fizică.
Dar poate se aşteaptă totuşi ca cineva să stabilească din exterior ceva limite în mod arbitrar. Nu asta este cea mai bună soluţie. Trebuie să judecăm cu mintea noastră. Eventual aici este de recomandat o şedinţă de consiliere cu pastorul.
Totuşi, cel mai bun lucru ar fi ca, atunci când staţi de vorbă despre problematica apropierii fizice, să vă rugaţi şi să luaţi în considerare nu profunzimea relaţiei voastre ci pe cea a relaţiei cu Dumnezeu. Folosiţi-vă cunoştinţele din Cuvântul lui Dumnezeu şi conştiinţa. Întrebaţi-vă: „Ce limite ar trebui să ne punem pentru a păstra aprobarea lui Dumnezeu asupra relaţiei noastre şi pentru a păstra curate simţămintele reciproce de dragoste şi respect reciproc?” Cred că această întrebare este suficientă pentru a găsi un răspuns bun. Daţi un răspuns realist, echilibrat, rugaţi-vă iarăşi şi spuneţi-I lui Dumnezeu ce hotărâre aţi luat, iar apoi hotărâţi-vă, cu orice chip, să nu treceţi peste aceste limite. Este bine ca aici să se ajungă la o înţelegere reciprocă. Respectaţi-vă conştiinţa unul altuia. Aceasta este una dintre cele mai mari dovezi ale iubirii în relaţia de cuplu, de care veţi avea nevoie toată viaţa. Respectaţi-vă propria conştiinţă. Nu uitaţi, Dumnezeu trebuie să fie pus mai presus de orice altă persoană. Nu faceţi compromisuri de dragul celuilalt.
Avantajele acestui tip de abordare:
– claritate în ce priveşte apropierea fizică
– şansa unei pierderi a controlului redusă la minim
– protejarea comunicării şi cunoaşterii reciproce de procese de conştiinţă şi de alte tulburări, etc.
Atenţie, consumatorii de flirt nu vor dori să discute despre acest subiect ca nu cumva să fie împiedicaţi să îşi ajungă scopul. Ca un ţânţar, o căpuşă sau un purice, îşi vor lua profitul de la victimă, după care vor pleca, lăsând o rană.
PRINCIPII
– „ Să nu comiţi adulter.”
– Dacă te uiţi la o persoană dorind în sinea ta să profiţi din punct de vedere sexual de aceasta (mă refer la orice fel de relaţii extraconjugale) ai şi păcătuit cu ea. Orice lucru, în afară de accidente, se întâmplă de două ori: o dată în minte şi a doua oară în faptă. Astfel că, dacă păstrăm curăţia gândurilor vom fi feriţi de multe greşeli.
– „Nu treziţi dragostea până nu vine ea”. „Fiecare lucru îşi are timpul lui”
– „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire”.
– Nu te băga în gura ispitei că te muşcă. Greşelile noastre s-ar reduce la un număr extrem de mic dacă ne-am hotărî să fugim de ispită.
– „Prindeţi vulpile mici care strică viile mari”
– „Bea apă din fântâna ta”. Nu te grăbi, aşteaptă să devii proprietar.
La acest nivel de relaţie putem afla ceva despre sănătatea celuilalt, despre situaţia lui materială şi putem aprofunda cunoaşterea spiritualităţii şi a caracterului acestuia.
5. EXTINDEREA RELAŢIEI
Deja cei doi se pot întâlni acasă şi au acordul părinţilor pentru o prietenie stabilă. Acum este ocazia unei cunoaşteri reciproce mai profunde, în mod special că putem afla multe lucruri despre mediul familial din care provine celălalt.
La acest nivel se pot discuta aspecte mai profunde, pe măsură ce relaţia devine tot mai durabilă:
– planuri mai serioase cu privire la un viitor comun
– logodna – când, cum, etc.
– preferinţe mai serioase cu privire la stilul de viaţă, relaţia cu prietenii, rolul soţului şi al soţiei în familie, alte aşteptări reciproce
Având în vedere că cei doi încep să-şi descopere destul de mult calităţile şi defectele, ca şi diferenţele dintre ei, procesul de acomodare şi ajustare reciprocă începe să capete proporţii.
Se recomandă, pe lângă sugestiile date la întâlnirile în doi, şi preocupări comune de lungă durată:
– învăţarea unei limbi străine împreună
– citirea unei cărţi legată de căsătorie (recomandabil să fie din perspectivă creştină), după care ideile să fie comentate în perspectiva viitoarei căsătorii. Etc.
6. LOGODNA
In societatea contemporană, logodna este momentul când cei doi îşi mărturisesc intenţia de a se căsători, făcându-şi totodată anumite promisiuni reciproce şi hotărându-se să excludă orice altă persoană de pe lista posibililor parteneri de viaţă.
Când doi tineri creştini se logodesc, ar trebui să implice cumva şi familiile lor şi eventual să sărbătorească evenimentul împreună cu familia şi un reprezentant al bisericii (pastorul sau un prezbiter). Apoi să anunţe în biserică locală unde sunt membrii de faptul că sunt logodiţi.
La acest nivel al relaţiei de curtenie deschiderea şi transparenţa celor doi este tot mai mare. Entuziasmul de la început dă locul unei relaţii mai echilibrate, toate acestea favorizând o cunoaştere mai profundă a caracterului şi a idealului moral – religios al celuilalt. Relaţia cu părinţii şi societatea (gura lumii) se normalizează. Între cei doi procesul acomodării şi ajustării devine tot mai acut, ceea ce poate trezi conflicte, însă cei doi au deja ceva experienţă în a le rezolva.
De obicei, consilierea premaritală se începe după logodnă, însă cred că este destul de târziu. Ar fi trebuit să înceapă ceva mai înainte, mai exact la nivelul 5 de relaţie.
Mergeţi la consiliere în doi. Altfel veţi fi nevoiţi să faceţi la rândul vostru consiliere cu partenerul, ceea ce nu este chiar plăcut. Acum este timpul să vă sfătuiţi cu un medic, (eventual să vă luaţi din timp RH-ul) şi cu un specialist în proleme de căsătorie.
Perioada logodnei nu este bine să fie prea mică – minim şase luni. Este nevoie de timp ca toate lucrurile să fie făcute bine şi să puteţi avea un început bun. Cununia trebuie pregătită bine şi este nevoie de destul timp înainte de a spune pentru ultima dată: „Vreau să-mi unesc pentru totdeauna viaţa cu tine”.
Mai mult de un an este prea mult. În afară de anumite situaţii obiective când în mod real trebuie să se aştepte mai mult până la căsătorie, o amânare prea mare poate fi şi o dovadă de neîncredere reciprocă, sau exteriorizarea faptului că, cel puţin unul dintre cei doi, nu vede bine o unire în căsătorie cu celălalt şi s-ar despărţi, dar nu are curajul, sau pur şi simplu nu a găsit pretextul. Oricum o amânare prea mare nu este spre binele relaţiei.
Acum este timpul când să te întrebi pentru ultima dată dacă într-adevăr este bine să-ţi uneşti viaţa cu logodnicul sau respectiv logodnica. Sar putea să fie necesară o despărţire, care , deşi va fi dureroasă, va fi mai puţin rea decât un divorţ sau o căsnicie ca vai de ea.
Despărţirea
Dacă chiar este nevoie că aibă loc o despărţire, la oricare nivel al prieteniei, şi aici dragostea trebuie să rămână la înălţime. Mai exact, trebuie să avem grijă să lăsăm cât mai puţine răni.
Urmăreşte la despărţire să asiguri pe celălalt de respectul tău, că nu-l vei bârfi şi că imaginea lui publică nu va fi prea mult afectată de această despărţire.
Intimităţi fizice
Părinţii lui Martin tocmai veniseră de la cumpărături când el a intrat pe uşă. După multă joacă cu colegii de la grădiniţă era şi cazul că era tare înfometat. Mama aşează repede masa, însă, între timp Martin observă în sacoşa de cumpărături ciocolata lui preferată.
– Mami, te rog dă-mi şi mie ciocolată, strigă Martin.
– Nu se poate, spuse mama, trebuie mai întâi să mănânci. Fiecare lucru la timpul lui.
– Mami, te rog măcar lasă-mă să o ţin în mână, insistă Martin, şi după ce o plictiseşte pe mamă-sa cu insistenţele lui, ea cedează şi-i dă o bucată de ciocolată spunându-i:
– Să nu te prind că mănânci din ea.
– Nicidecum mami, doar o ţin în mână. Zis şi făcut. Martin ia bucata de ciocolată şi, pentru a nu fi ispitit o aşează pe masă, fără să se atingă de ea, zicând în şoaptă: „N-o mănânc, n-o mănânc…”. După un timp, când a văzut cât de stăpân este pe sine, s-a gândit că n-ar fi nici un pericol dacă ar lua-o şi în mână. A luat-o şi în timp ce înghiţea în sec repeta în şoaptă: „N-o mănânc, n-o mănânc…”. Curios s-o miroasă doar, o apropie de nas, apoi a atinge de buze , continuând să repete refrenul lui: „N-o mănânc, n-o mă…”. Hap, a înfulecat-o cât ai clipi şi, mirat şi el de ce a putut să facă, izbucneşte în plâns ,mărturisindu-şi îndurerat vina: „Mami, am mâncat-o…”.
Nu uitaţi, după logodnă, mai ales că acum presiunea societăţii scade, este timpul să discutaţi din nou anumite limite clare ale apropierii fizice, să vă rugaţi şi apoi să luptaţi pentru curăţia relaţiei voastre înaintea lui Dumnezeu.
Nu vă înşelaţi! „Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune”. Cea mai bună cale de a scăpa de ispită este să o ocoleşti. Nu vă credeţi prea viteji, lăsaţi ciocolata în sacoşă, ca să nu repetaţi greşeala lui Martin, urmată de regrete inevitabile.
Teme de discuţie pentru logodnici.
Cu cât vă apropiaţi de momentul cununiei trebuie să luaţi treptat în discuţie subiecte tot mai serioase ca:
– sursa de existenţă
– unde vom locui
– roluri în familie
– etica familială (reguli, seriozitate şi destindere, etc.)
– echilibrul între intimitate şi individualitate
– recreere şi timp liber
– viaţă devoţională
– vom avea copii, câţi, când?
– anticoncepţie
– sexualitate (standarde, mentalităţi, morală. Vezi în aceasta ceva normal? Darul lui Dumnezeu pentru aprofundarea relaţiei sau doar pentru procreere?), etc.
7. CUNUNIA
De obicei nunţile se fac cu public mult, mirele şi mireasa sunt extrem de stresaţi de teama ca nu cumva cineva să rămână ne-băgat în seamă. În loc ca mirii să fie în centrul atenţiei şi toţi ceilalţi să îi facă să se simtă bine, ei trebuie să facă pur şi simplu un serviciu de protocol, la sfârşitul zilei căzând epuizaţi. Astfel cei mai mulţi se bucură de clipele nunţii mai târziu, din amintiri sau când o vizionează pe o înregistrare video, pentru că la nuntă n-au avut clipe de linişte.
De asemenea, la o astfel de nuntă cheltuielile sunt enorme, un tribut plătit cu greu dorinţei de a place oamenilor, mai ales având în vedere situaţia financiară a celor mai mulţi, la ora actuală în România.
Cred că cei doi ar trebui să discute din timp, amândoi, de asemenea împreună cu părinţii şi să aibă curaj să sfărâme modelul impus de societate. Să-şi folosească imaginaţia să se sfătuiască şi cu alte persoane competente, astfel încât să poată creea un model de cununie în care mirele şi mireasa se pot bucura din plin de atenţia tuturor, se simt cu adevărat sărbătoriţi şi costurile financiare sunt rezonabile.
Nu uitaţi „funia împletită în trei nu se rupe uşor” (Ecl. 4:12). Nu vă grăbiţi. Plecaţi cu Dumnezeu, aşteptaţi binecuvântarea Lui. Căci „dacă nu zideşte Dumnezeu o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc” (Ps. 127:1)
Există mai multe grade de implicare personală în relaţia dintre un băiat şi o fată, care se concretizează în anumite tipuri de întâlniri:
1. De grup mare
2. De grup mic
3. De debut
4. În doi
5. Extinderea relaţiei
6. Logodnă
7. Cununia
1-2. ÎNTÂLNIRILE DE GRUP
De obicei, în cunoaşterea partenerului, se pune accentul, în special, pe informaţiile căpătate în cadrul întâlnirilor în doi. Ar trebui însă, să fie oferită o importanţă mai mare oportunităţilor de cunoaştere, oferite de întâlnirile de grup.
Avantajul este că, în acest context poţi cunoaşte multe lucruri despre cineva, fără să se ştie că persoana respectivă te interesează. De asemenea, motivaţiile emoţionale sunt destul de reduse, atât pentru tine şi astfel vei fi realist în aprecieri, cât şi pentru celălalt care nu va fi destul de motivat să poarte măşti.
Aici trebuie accentuat faptul că este mult mai sigur să-ţi alegi un prieten, sau o prietenă, în vederea căsătoriei, dintre persoanele pe care ai avut deja ocazia să le cunoşti destul de bine, în întâlniri şi ocazii care nu au avut de a face cu o relaţie de curtenie.
In întâlnirile de grup poţi căpăta informaţii destul de clare cu privire la aspectul exterior, statutul social şi apartenenţa religioasă, dar şi ceva cu privire la spiritualitate, caracter şi ideal moral, în măsura în care aceste întâlniri sunt mai multe şi de durată.
Daţi exemple de împrejurări în care pot avea loc întâlniri de grup mare. Dar de grup mic? Ce puteţi cunoaşte la o anumită persoană într-o situaţie sau alta?
3. ÎNTÎLNIREA DE DEBUT
Să presupunem că, după cât am reuşit să cunoaştem o anumită persoană, am decis că se merită să intrăm într-o relaţie de prietenie cu aceasta. Cum ar trebui să procedăm?
Pentru băieţi
a). Debut direct
Ai putea spune fetei direct ce intenţii ai. Este însă cea mai riscantă metodă. Poţi pierde o partidă bună, doar pentru că ai fost prea direct.
Pentru fete
Deşi fetele sunt egale în drepturi cu băieţii, se pare că fetele sunt mai avantajate în anumite aspecte (întâietate la intrare, sunt salutate de bărbaţi şi ele doar răspund acestora la salut, etc.), iar băieţii în alte aspecte (printre care şi faptul că nu vor fi judecaţi de societate dacă vor cere, în mod direct, prietenia unei fete).
Nimeni nu împiedică o fată să ceară prietenie unui băiat, însă aceasta riscă să fie judecată greşit, chiar de către tânărul căruia i s-a adresat. În special că, posibilitatea este extrem de mare, ca un băiat să se simtă stânjenit de o prietenie în care nu el este cel care a făcut primul pas.
Metoda intrării direct în subiect are un grad mare de risc pentru fete, dar şi pentru băieţi. Este de recomandat ca, pe cât posibil, să nu riscăm prea mult şi să avansăm progresiv.
Următoarele sugestii, care sunt valabile pentru ambele sexe, sunt mult mai sigure şi mai eficiente.
b). Debut indirect
James Dobson povesteşte în cartea sa: „Life on the Edge”, în cap.6, despre modul cum a reuşit să deschidă o relaţie cu cea care acum îi este soţie. După un schimb de priviri, şi alte mici incidente din care a înţeles că există un interes reciproc, într-o zi, a prins un moment propice. Vreau să vă redau cuvintele lui:
„ Am văzut-o pe Shirley stând de vorbă cu nişte prieteni lângă dormitorul ei. Am mers spre ea şi am iniţiat o discuţie. Apoi am scos o monedă din buzunar şi am început să o arunc în aer.
I-am spus:- Am un talent pe care cred că trebuie să îl cunoşti. Pot ghici pe care parte cade moneda, cap sau pajură. Precizia mea este perfectă, nu dau greş niciodată. Shirley a muşcat momeala.
– Să te văd, mi-a spus ea
– Bine , dar să ştii că te costă, i-am spus eu. Pariem pe un hamburger că ghicesc pe ce faţă care moneda.
Era un pariu cu „câştig garantat”. Dacă ghiceam, mergeam să îmi cumpere un hamburger. Dacă nu ghiceam, plăteam eu, dar tot mergeam să mâncăm împreună, deci câştigam oricum. Am aruncat moneda în aer şi am ghicit.
– Când îmi cumperi?, am întrebat-o.
– Stai, nu te grăbi, a răspuns Shirley. Să mai pariem odată. Dublu sau nimic.
– Mi se pare corect, am răspuns eu şi am aruncat iarăşi moneda. Am ghicit încă odată.”
„Am jucat acest joc ridicol timp de mai multe minute si nu am greşit niciodată. Când am terminat Shirley îmi datora 64 de hamburgeri şi de atunci îmi tot pregăteşte hamburgeri.”
S-ar putea scrie un capitol întreg despre diverse metode de a iniţia, indirect, o relaţie. Cred însă, că dincolo de nişte şabloane, cel mai eficient lucru este să speculăm împrejurările şi inspiraţia de moment.
Fiţi creativi şi nu uitaţi: – METODA DEBUTULUI INDIRECT FUNCŢIONEAZĂ PERFECT ŞI PENTRU BĂIEŢI ŞI PENTRU FETE.
Aş vrea să sugerez şi o serie de împrejurări favorabile, la care vă rog să mai adăugaţi şi voi altele folosindu-vă creativitatea:
O plimbare într-un grup, care poate fi transformată pe neobservate într-o plimbare în doi; activităţi de interes comun; o invitaţie într-un grup mic cu o anumită ocazie; o aniversare, luna Martie, revelion şi alte împrejurări în care putem oferi cadouri; solicită ajutorul acolo unde ea/el se descurcă mai bine; arată-i cumva interesul tău şi, dacă ea/el va reacţiona pozitiv, prietenia se va naşte în mod natural.
Prietenie declarată
Ce aţi zice de un băiat şi o fată care merg de mână sau înlănţuiţi, iar când îi întrebi dacă sunt prieteni, îţi răspund că nu au discutat încă despre aşa ceva. Atunci, când ar fi timpul să discute despre acest subiect? Este ceva putred într-o astfel de relaţie.
Cred că o fată care se respectă, nu ar trebui să accepte nici măcar să meargă de mână cu un băiat, fără să fie destul de clar faptul că între ei este o relaţie, cu o perspectivă serioasă.. La ce mă refer când spun prietenie declarată? Nu neapărat la clasica întrebare: „Vrei să fim prieteni?”, ci la anumite discuţii, din care vor reieşi clar intenţiile celor doi cu privire la acea relaţie.
Când doi tineri merg de mână pentru ei trebuie să fie destul de clar că celălalt nu flirtează sau se joacă de-a prietenia. Însuşi mersul de mână în public declară, fără cuvinte, pentru toţi privitorii: „Noi suntem prieteni”.
Un alt lucru destul de important, legat de acest subiect, este faptul că, atunci când în relaţie intervine o formă de atingere fizică cum ar fi mersul de mână, relaţia trebuie să fie atât de clară şi comunicarea atât de bună încât cei doi trebuie să discute de anumite limite.
Nu bravaţi…hormonii sunt cam insistenţi.
O să înţelegeţi de ce afirmatiile sunt atat de categorice, atunci când voi vorbi despre atingerea fizică în relaţia de curtenie.
„Flirtul, comportamentul uşuratic cu inimile omeneşti, constituie o crimă nu de mică importanţă în ochii unui Dumnezeu sfânt. Totuşi, atât de mulţi se îndreaptă, de preferinţă către tinerele femei, le câştigă afecţiunea, apoi îşi văd de treburile lor, uitând cuvintele rostite şi efectul asupra acestora. O altă persoană îi atrage, iar ei repetă aceleaşi cuvinte manifestând şi faţă de aceasta aceeaşi atitudine şi aceleaşi intenţii. Această dispoziţie o vor da-o pe faţă de asemenea şi în viaţa de căsătorie.”
*! Punctele 4, 5, 6 si 7, le voi trata in seminarul urmator.
– Dinamica relaţiilor premaritale –
„Aş dori să atenţionez pe tinerii care se află la vârsta căsătoriei, că ar trebui să se grăbească încet.”
Alegerea partenerului, nu doar că trebuie făcută după nişte criterii concrete (pe care tocmai le-am tratat in capitolul precedent), ci de asemenea nu trebuie făcută în grabă.
Există în acest sens două extreme, care la rândul lor se nasc din două mituri:
1. „Dragoste la prima vedere” – un fals autentic
Martin tocmai îşi terminase studiile şi armata, iar acum, că avea un serviciu bun şi un venit consistent, s-a hotărât să se căsătorească.
S-a gândit el că ar fi bine să meargă la un concert de operă, vorb-aceea, acolo avea să întâlnească numai lume bună. Zis şi făcut. Concertul începe, iar după câteva minute apare pe scenă o soprană tare drăguţă care pe deasupra cânta şi ca o privighetoare.
Martin, când o vede, se îndrăgosteşte pe loc. Nici nu mai încape discuţie că este cea mai bună partidă pentru el. Emoţiile încep să-l cuprindă şi mai tare, când află că soprana cu pricina nu este căsătorită. Cum se termină concertul merge fulger la ea şi, după ce se prezintă, intră direct în subiect cerând-o în căsătorie. Nu vă închipuiţi ce endorfine au început să-i umble prin vene, când renumita soprană Apocrifa i-a dat răspunsul afirmativ. În două săptămâni formele pentru căsătorie erau deja gata, timp în care Martin a mers la toate concertele logodnicei sale Apocrifa. Când o auzea cântând, simţea că nu este demn de o asemenea fericire.
A venit şi ziua nunţii. „Da.” „Da.” Semnăturile şi luna de miere începe. După o plimbare cu maşina prin câteva locuri exotice, urcă amândoi în camera unui hotel luxos, pe care Martin o închiriase special pentru această ocazie. Uşa se deschide, totul era bine pregătit, o atmosferă romantică. Cei doi intră şi se fac lejeri. Apocrifa îşi scoate peruca, pe care o purta datorită unei căderi masive de păr, apoi îşi scoate şi proteza dentară pe care o aşează într-un pahar cu apă şi dacă ar fi fost doar atât, dar îi mărturiseşte proaspătului soţ că a mai fost căsătorită şi că suferă de o boală incurabilă. Martin, încremenit, nu-i vine să creadă ce vede şi, pentru a mai îndulci puţin situaţia spune: „Cântă-mi un cântec cu vocea ta de privighetoare draga mea Apocrifa, cântă-mi.”
Bineînţeles că ilustraţia este exagerată, însă este adevărat că o căsătorie fără o perioadă de cunoaştere suficient de lungă va fi urmată de o sumedenie de surprize neplăcute. Este aici vorba de diferenţa dintre vis şi realitate, despre care voi vorbi puţin mai târziu.
Oricum ceea ce este sigur, e faptul că, atunci când ne îndrăgostim la prima vedere, nu ne îndrăgostim de persoana pe care o admirăm, ci de visul nostru cu privire la ea, sau mai exact, de ceea ce credem noi că este acea persoană. În mod sigur visul nostru diferă mai mult sau mai puţin de realitate.
2. Dragostea fără finalitate – al doilea mit
Sunt tot mai multe cupluri de tineri care merg de mână, îşi fac declaraţii de dragoste, împărtăşesc chiar şi anumite intimităţi, însă, dacă-i întrebi, nu s-au gândit vreodată la posibilitatea că s-ar putea căsători.
Este ca şi când cineva ar ara şi semăna, fără a intenţiona să recolteze ceva. Dacă-i întrebi ce intenţii au, îţi răspund că au vrut să vadă şi ei cum este să ai un prieten sau o prietenă, sau alţii, care nu sunt la prima încercare vor spune că vor să cunoască mai multe fete, respectiv băieţi, înainte de căsătorie.
De acord că nu este obligatoriu să te căsătoreşti cu primul ieşit în cale, dacă constaţi că n-ar fi o partidă bună. Dar în mod normal ar trebui să ai în minte dorinţa de a cunoaşte pe cineva pentru căsătorie, atunci când mergi cu el/ea de mână sau poate chiar mai mult. Altfel acea relaţie nu este decât un flirt, o ocazie de a profita de cineva în mod egoist.
Nu cred că este o greşeală să existe o anumită relaţie între băieţi şi fete, însă, când este vorba de a merge de mână, etc. şi de declaraţii de dragoste, fără a fi intenţia de cunoaştere în vederea căsătoriei, lucrurile intră deja în sfera frivolităţii.
Atât o căsătorie fără curtenie cât şi o curtenie fără intenţia căsătoriei sunt, în extrem de multe cazuri, poarta către eşec personal şi familial.
Pentru a face o alegere bună şi pentru a avea un început bun al căsătoriei, este nevoie de o curtenie destul de lungă.
Avantajele unei prietenii de lungă durată înainte de căsătorie sunt:
a). O cunoaştere reciprocă profundă.
b). Acceptare reciprocă înainte de căsătorie.
Este mult mai uşor să accepţi defectele partenerului înainte de căsătorie, când nu ai nici o obligaţie, decât mai târziu, când, după o căsătorie în pripă, fără un timp de cunoaştere, aflii defectele partenerului şi eşti cumva obligat să le accepţi datorită legământului căsătoriei.
Criza visului – Visul din „săptăluna oarbă”.
Este bine ca în primele şapte luni de prietenie să nu facem promisiuni de neschimbat, este „săptăluna oarbă”, în care afecţiunea de obicei este foarte puternică faţă de partener şi, în consecinţă, suntem mai generoşi decât ar trebui în a-i atribui calităţi, pe care s-ar putea să nu le aibă.
De asemenea tendinţa este foarte mare în a minimaliza defectele acestuia. Pe deasupra şi partenerul, motivat de asemenea afectiv, în această perioadă umblă cu multe măscuţe şi este greu să-i afli adevărata faţă.
Aş vrea să intervin aici cu o anumită explicaţie. Vezi o reclamă la televizor făcută unui produs care te interesează. Reclama promite atât de mult încât, fără să stai pe gânduri te duci şi cumperi produsul. Din nefericire, la scurt timp, constaţi că este o mare diferenţă între ce ai crezut tu că este acel produs (VISUL) şi ce este de fapt (REALITATEA).
Principala cauză a divorţului în lume este VISUL. Toţi ne căsătorim într-o măsură mai mare sau mai mică cu visul, pe care-l avem despre partener. Rămâne ca, în timp, să cunoaştem tot mai mult realitatea despre partenerul de viaţă. În mod sigur, la un moment dat, vom vedea că este o diferenţă între ce credeam noi că este soţul sau soţia (VISUL) şi ceea ce este de fapt (REALITATEA).
O persoană matură, în acest caz, pune VISUL la zid şi-l execută, rămânând să trăiască în continuare cu partenerul real. Alţii, însă, refuză să accepte REALITATEA şi caută, cu tot dinadinsul, să determine partenerul de viaţă să se conformeze VISULUI lor. Bineînţeles că aici se va creea o fisură relaţională, care va putea denatura în conflicte, înstrăinare, relaţii sexuale extraconjugale, divorţ, etc.
Criza visului este un fenomen normal, însă este cu atât mai greu de trecut, cu cât diferenţa dintre vis şi realitate este mai mare. Aici intervine importanţa unei prietenii de lungă durată înainte de căsătorie. Această formă de prietenie oferă posibilitatea unei cunoaşteri reciproce mai bune, astfel alegerea partenerului va fi făcută în cunoştinţă de cauză, iar în momentul căsătoriei, diferenţa dintre vis şi realitate va fi cu atât mai mică.
Practic vor fi mai puţine surprize negative cu privire la soţ sau soţie şi va fi cu atât mai uşor de aşezat visul la zid şi de acceptat realitatea. După ce trece săptăluna oarbă, poţi să gândeşti lucrurile la rece, iar partenerul de curtenie nu mai este atât de puternic motivat afectiv, astfel masca se subţiază tot mai mult şi începe să se întrezărească realitatea.
Din această cauză este bine să treacă cel puţin şapte luni înainte de logodnă. (e doar un sfat)
Criza ajustării
Apare de obicei în prima parte a căsătoriei. De cât de bine trecem de aceste două crize: a visului şi a ajustării, depinde calitatea relaţiei noastre de cuplu pe termen lung.
In ce constă criza ajustării?
Deşi am spus că, este de recomandat, să ne alegem un partener cu cât mai puţine diferenţe faţă de noi, diferenţe oricum vor fi, de la cele mai banale lucruri cum ar fi mâncarea, modul de a petrece timpul liber, până la probleme de conştiinţă.
Pentru o bună funcţionare a relaţiei de cuplu, este nevoie de o ajustare reciprocă a celor doi, încât să se ajungă la un nivel satisfăcător de armonie. Problema este că o prietenie mai lungă, nu oferă doar posibilitatea cunoaşterii reciproce ci şi a unui grad destul de avansat de ajustare reciprocă.
Avantajul curteniei faţă de căsătorie, este acela că în curtenie laşi de la tine, fără a fi motivat de un legământ ci numai din dragoste. Cu cât ajustarea are loc mai mult înainte de căsătorie cu atât mai uşoară va fi criza ajustării, care are loc în prima perioadă a căsniciei. Principala deosebire este că înainte de căsătorie, încă mai ai ocazia să spui „Nu”, cu minimul de consecinţe negative.
Evitarea unui mariaj nefericit
Este mult mai bine să strici o logodnă, decât o căsătorie.
O prietenie mai lungă, îţi poate da ocazia să cunoşti atât de bine persoana cu care intenţionezi să te căsătoreşti, încât, la un moment dat, în măsura în care constaţi că acea relaţie nu va putea supravieţui, pur şi simplu să întrerupi relaţia.
Consecinţele negative vor fi incomparabil mai mici faţă de un divorţ sau o căsătorie nenorocită.
Momentul optim al căsătoriei
Aici se ridică întrebarea: „Care ar fi perioada de timp optimă pentru o prietenie reuşită înainte de a face pasul căsătoriei?”
a). Să treacă „săptăluna oarbă”.
b). Depinde cât de des se întâlnesc cei doi. Timpul în care sunt împreună contează pentru cunoaşterea reciprocă şi nu numai.
c). Există un moment de motivaţie afectivă matură când poţi spune: „Este timpul să ne căsătorim”, momentul în care , după ce ai luat în calcul toate aspectele, observi că vă cunoaşteţi destul de bine, vă acceptaţi aşa cum sunteţi şi şansele sunt extrem de mici ca să mai descoperiţi ceva la celălalt care v-ar putea zdruncina relaţia.
Sunt şi excepţii când o relaţie, din motive obiective trebuie să dureze mai mult, însă, se pare că o perioadă de la un an la doi ani este ideală pentru curtenie. Şi o amânare prea îndelungă a momentului căsătoriei poate face ca motivaţiile să scadă, orientările să se schimbe şi practic să pierzi o partidă bună.
De asemenea, o amânare la nesfârşit a momentului căsătoriei, ridică întrebarea dacă nu cumva este ceva şubred în acea relaţie.
Succes tuturor!
– Criterii pentru alegerea partenerului –
Alegerea, în general, se face după anumite criterii, pe baza cărora excludem progresiv posibilele variante, până va rămâne una singura care este cea mai potrivită, cum este şi în cazul căsătoriei.
Voi sugera în continuare, principalele criterii pentru alegerea partenerului într-o ordine cronologică şi apoi într-o ordine valorică.
A. O ORDINE CRONOLOGICĂ
1. Criteriul aspectului exterior
Poate că vă surprinde această abordare, însă n-ar trebui sa vă mire, deoarece în general, la aceasta se uită cineva prima dată, când îşi alege partenerul şi este normal să fie aşa. De ce ne uităm la aspectul exterior? Ca să aflăm:
a). Cam ce vârstă are.
O diferenţă mai mare de circa 10 ani între soţ şi soţie, mai ales când soţia este cea mai în vârstă, antrenează după sine o serie de alte diferenţe psiho-somatice, care la rândul lor pot crea probleme diverse şi serioase. Este greu, în cazul unei diferenţe mari de vârstă între soţ şi soţie, să mai vorbim despre vârsta psihologică. Sunt şi excepţii în care, deşi este o diferenţă mare de vârstă cronologică, vârsta psihologică este foarte apropiată, însă excepţia întăreşte regula, mai ales că nu trebuie să luăm în calcul doar problemele de relaţie ci şi alte aspecte.
b). Ce înălţime are.
Potrivirea cu privire la înălţime nu este un lucru de neglijat, deşi gustul diferă de la individ la individ.
c). Cum arată.
„Nu trebuie să căutăm a ne place nouă înşine, pentru că nici Hristos n-a căutat să-şi placă Sieşi.”
Nu vreau să spun prin aceasta că cineva ar trebui să se căsătorească cu o persoană pe care nu o iubeşte. Aceasta ar fi un păcat. Insă gustul şi inima nu ar trebui lăsate să ne ducă la ruină. Dumnezeu cere întreaga inimă, simţămintele cele mai înalte.
Atracţia naturală între cei doi este un lucru deloc de neglijat. Este important sa te simţi atras de persoana cu care intenţionezi să intri în relaţie. Să nu visăm însă prea mult.
Se pare că în general mass-media caută să ne urce cât mai mult cu capul în nori la acest capitol. Frumuseţea fizică, un zâmbet cuceritor, o voce dulce, etc. sunt de dorit, însă trebuie să le acordăm adevărata lor valoare. Sunt multe alte lucruri care au prioritate.
Samson, neglijând alte criterii de alegere a partenerului, a spus: „Ia-mi-o că-mi place.” (Jud. 14:3)
Şi consecinţele le cunoaşteţi, nu i-au adus fericirea ci ruina.
2. Criteriul idealului moral şi religios – este de aceeaşi religie cu mine?
Având în vedere faptul că, dintre toate compartimentele psihicului uman, cel al conştiinţei axiologice (moral-religioasă) este cel mai conservator şi mai puţin dispus la schimbări, este o profundă dovadă de imaturitate şi de lipsă de realism, în a face pasul căsătoriei fără a lua în consideraţie convingerile religioase ale posibilului partener şi concepţia acestuia cu privire la ce este bine şi ce este rău.
Mulţi tineri s-au înşelat zicând: „Nu-i nimic, o s-o/să-l aduc la biserica mea, se va boteza şi apoi ne vom căsători liniştiţi.” Sau, şi mai grav, s-au căsătorit cu cineva crezând că vor reuşi, cu timpul, să-l facă sau s-o facă să îmbrăţişeze aceeaşi religie.
„Este un lucru primejdios în a ne înrudi cu lumea. Satana ştie că, ora care este martoră la căsătoria multor tineri, pune capăt vieţii lor religioase şi puterii lor de a fi de folos. Pentru un timp oarecare, poate că fac vreun efort să ducă o viaţă creştină, dar toate eforturile lor sunt exercitate împotriva unei influenţe neîntrerupte, care vine din direcţia opusă.
Odată, simţeau că este un privilegiu pentru ei să vorbească despre bucuria şi nădejdea lor, dar curând nu mai au plăcere să facă din acestea un subiect de conversaţie, ştiind că acela sau aceea, de care şi-au legat destinul vieţii, n-are nici un interes pentru aceste lucruri. În felul acesta Satana ţese peste ei o pânză de scepticism, iar credinţa în adevărurile preţioase se stinge în inimă.”
Dacă există anumite domenii mai puţin profunde ale relaţiei de cuplu, unde diferenţele sunt acceptabile sau chiar benefice, când este vorba de conştiinţa moral religioasă, cu cât sunt mai puţine diferenţe cu atât mai bine.
În copilărie părinţii, apoi profesorii, pastorul, biserica şi în definitiv Dumnezeu, prin Biblie, sunt autorităţile care pot influenţa şi forma conştiinţa noastră. Noi nu putem avea acces la propria conştiinţă si să schimbăm în mod arbitrar conţinutul ei, cum ar fi să zicem că de acum încolo a ucide sau a fura nu este ceva rău. Tot o autoritate morală, considerată de individ mai presus decât propria conştiinţă, este cea care va putea face o schimbare acolo.
Biblia spune că Dumnezeu este mai mare decât conştiinţa noastră (1Ioan 3:20).
Nu ne putem schimba convingerile morale şi religioase, ca pe nişte haine pe care nu mai vrem să le purtăm.
Din nefericire, căsătoriile cu cineva necredincios duc, în majoritatea cazurilor la părăsirea credinţei de către cel credincios (cu toate procesele de conştiinţă de rigoare) şi nu invers.
De aceea accentuez, cu cât sunt mai puţine diferenţe în ce priveşte gândirea moral-religioasă între cei doi, cu atât mai bine.
Nu neglijaţi acest principiu, altfel lucrurile vor merge cam aşa: compromisuri, de dragul partenerului, simţământ de vinovăţie faţă de Dumnezeu, deprecierea imaginii de sine, scăderea stimei de sine, degradarea simţământului de dragoste faţă de partenerul de viaţă, din cauza căruia ai făcut compromisuri şi acum suferi, iar de aici încolo se poate întâmpla orice. Învăţaţi de la cei care au greşit înaintea voastră. Este mai bine să nu te căsătoreşti decât să o faci în felul acesta.
„Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Diavolul?” vezi 2Cor. 6:14-18
CÂND ESTE VORBA DE CONŞTIINŢA MORAL-RELIGIOASĂ, CU CÂT SUNT MAI PUŢINE DIFERENŢE ÎNTRE SOŢ ŞI SOŢI, CU ATÂT MAI DURABILĂ ŞI MAI FERICITĂ VA FI RELAŢIA DE CUPLU.
3. Criteriul categoriei sociale
Este proximul partener dintr-o categorie socială apropiată de cea căreia aparţin?
Care credeţi că ar fi relaţia de cuplu dintre un tractorist şi o profesoară? Dar dintre un bărbat medic şi o femeie casnică? Gândiţi-vă la cazuri similare. NU BÂRFIŢI!
Se pare că este de preferat cuplul medic – casnică decât cuplul tractorist – profesoară.
Datorită prejudecăţilor ce ne-au parvenit pe cale socială, dar nu numai, înclinăm să credem că, într-un cuplu, unde soţul aparţine unei categorii sociale mult inferioare celei a soţiei, vor apărea ceva probleme. Soţul, poate fi încercat de gândul că este inferior, dominat, desconsiderat, etc. Soţia va fi tentată, poate, să-şi privească soţul cu condescendenţă şi cine ştie ce poate ieşi de aici, gelozii, certuri. Nu este un caz de nerezolvat, dar parcă nu este nici de dorit. Când soţul aparţine unei categorii mult superioară celei a soţiei, se pare că problemele vor fi mai mici, dar ceva probleme s-ar putea să apară şi aici.
Recomandarea ar fi să-ţi alegi un partener, pe cât posibil, dintr-o categorie socială cât mai apropiată celei căreia aparţii, sau, în cel mai greu caz, celei căreia vei aparţine în viitor.
4. Criteriul spiritualităţii
Se teme şi ascultă de Dumnezeu, persoana cu care doresc să mă căsătoresc?
Nu uitaţi, principala transformare pe care o aduce în viaţa practică dragostea faţă de Dumnezeu, este iubirea de oameni.
Vrei să fii iubit/ă, căsătoreşte-te cu cineva care iubeşte pe Dumnezeu.
Vrei să fii respectat/ă, căsătoreşte-te cu cineva care se teme de Dumnezeu.
Cineva ar putea zice: „Are bani, are o înfăţişare atrăgătoare, are şcoală, ia-mi-o că-mi place.” Ceea ce valorează mai mult la un om este, nu ceea ce are ci ceea ce este. Iar din ceea ce este un om, unul dintre cele mai valoroase lucruri este spiritualitatea, că se teme de Dumnezeu, Îl iubeşte şi Îl ascultă. Un om care nu se teme de Dumnezeu este imprevizibil. „Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea, cine poate s-o cunoască?” (Ier. 17:9)
La fel de înşelătoare este şi dragostea care are ca izvor o astfel de inimă.
Cine vrea să aibă o relaţie de dragoste adevărată şi de o viaţă, să se intereseze dacă persoana cu care doreşte să se căsătorească este spirituală. Spiritualitatea se dă pe faţă în ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, o viaţă devoţională constantă, iubire şi amabilitate în relaţia cu semenii, etc. Preocupările zilnice, subiectele de discuţie, viaţa în general, de-a lungul unui timp nu prea lung, vor arăta dacă cineva este spiritual sau nu.
“Inimile care sunt umplute de dragostea lui Hristos nu se pot înstrăina niciodată prea mult. Religia înseamnă dragoste.” […] „Doar acolo unde locuieşte Hristos poate exista dragoste profundă, adevărată, neegoistă. Atunci sufletul este aproape de suflet şi cele două vieţi se împletesc armonios.”
„Cercetaţi cu atenţie dacă viaţa voastră de căsătorie va fi fericită sau nenorocită şi lipsită de armonie. Intrebaţi-vă: ‘Îmi va ajuta legătura aceasta să merg spre ceruri? Va face ea să crească iubirea mea pentru Dumnezeu? Va lărgi ea câmpul meu de lucru în această privinţă?
Dacă la întrebările acestea nu vine nici un răspuns negativ atunci, în temere de Dumnezeu, mergeţi înainte.”
5. Criteriul situaţiei materiale
– Unde veţi locui?
– Veţi putea avea un venit îndestulător?
– Este el sau ea pregătit/ă să-şi aducă aportul în acest sens? etc.
Dragostea are nevoie de un cadru în care să se dezvolte şi acesta înseamnă o locuinţă, îmbrăcăminte, hrană, căldură, mai precis condiţii normale de viaţă.
6. Criteriul mediului familial
Doar 1% din ceea ce facem se datorează controlului voluntar. Restul de 99% sunt reflexe pe care le-am format cu muncă asiduă de-a lungul anilor. De aceea se spune că obişnuinţa este a doua natură.
De exemplu, aţi urmărit vreodată pe cineva cântând la pian? Doar 1% din mişcările lui se datorează atenţiei pe care o acordă partiturii. Restul de 99% este reprezentat de reflexe formate cu foarte multă muncă, timp de ceva ani buni. Sau, când un copil învaţă să vorbească, atât de greu îi vine să rostească un cuvânt şi îi trebuie un an, sau chiar doi, până poate să formeze şi el o propoziţie simplă. Totuşi, atunci când se maturizează poate să ţină un discurs de 30 minute, sau chiar mai mult, fără să se gândească prea des la un cuvânt sau altul, cuvintele vin singure. Doar 1% este concentrarea de moment, iar restul de 99% este reprezentat de reflexe formate prin comunicare şi studiu.
Acelaşi lucru îl putem observa când învăţăm o limbă străină, când copilul învaţă să meargă şi în general procesul este identic în toate aspectele vieţii. Şi despre geniu se spune că este 1% inspiraţie (de moment) şi 99% transpiraţie (ani de muncă).
De ce am dat toată această explicaţie? Trebuie să fii foarte naiv să crezi că o persoană, care este obişnuită să trăiască într-un anumit fel, deodată, din dragoste pentru tine, se va schimba şi va trăi cu totul altfel pentru tot restul vieţii. Doar în poveşti sau în filme se poate întâmpla aşa. Realitatea este cu totul diferită. O vorbă din popor spune: „Capra sare masa, iada sare casa” sau „Aşchia nu sare departe de buturugă.” Este aici un sâmbure de adevăr. Nu este nimeni condamnat să reediteze în viaţa sa ce a văzut la părinţi şi o adevărată convertire aduce schimbări substanţiale în viaţa cuiva. Dar să fim realişti, o schimbare cere şi timp şi un efort serios de reeducare, pentru a dezvăţa anumite lucruri rele şi a învăţa altele mai bune. Reeducarea are loc la fel de lent ca şi procesul iniţial de formare, adică 99% muncă asiduă.
De obicei, în situaţii specific, prima soluţie care ne vine în minte este cea pe care o ştim cel mai bine şi anume cea care s-a practicat în familia în care am crescut. „Căci din prisosul inimii vorbeşte gura”. (Matei 12:34)
Şi acum vreau să pun punctul pe i. Oricine vrea să se căsătorească trebuie să-şi pună câteva întrebări esenţiale despre posibilul partener de viaţă:
a). Care este modelul relaţional pe care l-a avut în familie?
b). Care este relaţia lui/ei cu părintele de sex opus?
c). Care este relaţia dintre părinţii lui/ei?
d). Cum se poartă el/ea cu membrii familiei căreia aparţine?
Să le dezbatem pe rând:
a). Care este modelul relaţional pe care l-a avut în familie?
De exemplu: – Dacă părinţii fetei petreceau cca. 60% din timp împreună este foarte posibil că şi ea va simţi nevoia să petreacă aceeaşi parte din timp împreună cu soţul. Este vorba de echilibrul între intimitate (timpul petrecut împreună) şi individualitate (timpul petrecut în activităţi de unul singur).
Aici poate interveni o mică incompatibilitate între cei doi. Tânăra poate veni dintr-o familie cu 60% intimitate şi 40% individualitate, iar tânărul dintr-o familie cu 30% intimitate şi 70% individualitate. Care credeţi că va fi problema? Bineînţeles el va sta împreună cu soţia 30% din timp crezând că este suficient, iar ea va fi marcată de simţământul că soţul ei nu stă destul timp împreună cu ea şi că, pentru el, problemele lui sunt mai importante decât ea. Dacă el va creşte procentul de timp pentru intimitate la 50-60% ea va fi aproape satisfăcută, insă el se va simţi destul de frustrat că nu are destul timp pentru preocupările personale.
Oricum problema aceasta este inerentă. O potrivire perfectă la acest capitol este ceva foarte rar. Diferenţele se vor rezolva prin ajustare. Dar nu aceasta este cea mai problematică diferenţă, pot fi altele şi mai delicate, însă am vrut să exemplific modul în care modelul observat în propria familie poate face parte din cei 99% obişnuinţe.
Ganditi-va la următoarele exemple:
– El este dintr-o familie în care exprimarea afectivităţii este foarte limitată, iar ea provine dintr-o familie în care exprimarea afectivităţii este o obişnuinţă. Care va fi problema? Dar dacă situaţia este invers?
– Ea este dintr-o familie cu exigenţe înalte în ce priveşte politeţea şi conduita, iar el pur şi simplu se simte îngrădit de astfel de chestii.
b). şi c). Aspectele mai importante urmează abia acum: Care este relaţia lui sau a ei cu părintele de sex opus?
De obicei modul în care se poartă mama faţă de tata şi fiica faţă de tata, acumulate şi făcută o medie aritmetică ,va sugera destul de bine modul în care fata, va fi înclinată să se poarte faţă se soţul ei. Regula este valabilă şi invers. Atitudinea tatălui şi a fiului faţă de soţie şi respectiv mamă, vor sugera care va fi modul în care fiul va tinde să se comporte faţă de soţie.
Se întâmplă că faptele foarte des repetate în relaţiile din familia noastră ni se imprimă în memorie şi apoi, „din prisosul inimii vorbeşte gura”, şi anume in situaţii specifice prima soluţie care ne va veni în minte va fi cea cu care suntem foarte obişnuiţi, chiar dacă nu suntem de acord cu ea. Nu este obligatoriu să o şi punem în aplicare, insă, se întâmplă că, uneori, datorită mâniei, supărării, etc., filtrul conştiinţei este neglijat şi se trece direct la reflexe.
De exemplu:
– dacă tatăl o loveşte pe mama în mod repetat, şi fiului, într-o situaţie de criză, este foarte probabil că-i va veni în minte aceeaşi soluţie.
– dacă mama a fost cicălitoare şi lipsită de respect în relaţia cu soţul, foarte posibil că şi fiica va tinde să facă la fel.
– dacă tatăl avea pretenţia ca soţia să i se supună fără comentarii, poate că şi fiul va fi înclinat să gândească la fel.
– dacă mama îşi respectă soţul şi-l iubeşte, şi fiica va tinde să facă la fel
– dacă soţul îşi iubeşte soţia şi o ocroteşte, şi fiul va tinde să facă la fel.
Nimeni nu este obligat să facă ceea ce are tendinţa să facă. O persoană care se teme de Dumnezeu va filtra înclinaţiile fireşti şi-şi va supune voinţa lui Dumnezeu. Dar este tare riscant să-ţi alegi partenerul pe baza a ceea ce, este posibil că va face Dumnezeu în viaţa lui, atunci. Când este vorba de căsătorie „ce-i în mână nu-i minciună”.
Ar mai fi aici un aspect de subliniat cu privire la relaţia dintre fiu şi mamă. Există anumite mame, care, încă din de când era un copilaş, au căutat să zdrobească şi să domine personalitatea fiului lor şi să creeze o relaţie neurotică, de dependenţă între fiul ei şi ea. Acest lucru este extrem de problematic, nu doar pentru că fiul va fi privat în mare măsură de bărbăţie, ci şi datorită faptului că un astfel de fiu, este cel mai probabil că va rămâne întreaga viaţă dependent de mama lui, dându-i întâietate faţă de soţia sa. O astfel de situaţie produce o mulţime de probleme în relaţia soţ – soţie. Cel mai fericit caz în aceste circumstanţe, este ca noul cuplu să se mute undeva mai departe de mama soţului, care altfel va continua să pretindă conducerea asupra vieţii fiului şi implicit asupra căminului acestuia
De asemenea, când o mamă preia rolul de şef în familie şi manifestă o atitudine de superioritate şi de desconsiderare faţă de soţul ei, se pare că din acea familie vor ieşi fii slabi şi fiice imposibile.
d). Cum se poartă el/ea cu membrii familiei căreia aparţine?
Dacă el sau ea se portă urât şi nepoliticos cu membrii propriei familii, este cel mai probabil că, în pofida amabilităţii pe care ţi-o arată acum, la fel de urât se va purta şi cu tine, bineînţeles după ce va trece noutatea căsătoriei. De fapt şi tu vei deveni unul dintre membrii familiei şi vei primi tratamentul pe care el/ea este obişnuit/a să-l ofere acestei categorii de persoane.
Femeia care doreşte o legătură paşnică şi fericită, care vrea să fie ferită în viitor de mizerie şi întristare, să cerceteze, înainte de a ceda sentimentelor, următoarele aspecte: Are iubitul meu o mamă? Ce fel de caracter are ea? Recunoaşte el datoriile lui faţă de ea? Ia el în seamă dorinţele şi fericirea ei? Dacă el nu respectă şi nu onorează pe mama sa, oare va dovedi el respect şi iubire, amabilitate şi atenţie faţă de soţia lui? După ce va fi trecut noutatea căsătoriei mă va mai iubi el? Va fi el răbdător faţă de greşelile mele sau va fi criticos poruncitor şi dictator? Este valabil şi invers.
7. Criteriul caracterului
L-am lăsat printre ultimele, deoarece nu putem spune că reuşim să cunoaştem caracterul cuiva în câteva zile, în special când este vorba de curtenie, unde se umblă destul de mult cu măşti.
Interesează-te ce a făcut până acum el sau ea, Vezi cum se poartă, care îi sunt obiceiurile, mai puţin în relaţia cu tine şi mai mult în relaţia cu alţii. Dacă în cazul mediului familial mulţi se desprind de ceea ce au învăţat în familie, si printr-un efort perseverent de autoeducare, se ridică la standarde mult mai înalte de comportament, în cazul observării directe a caracterului, se poate afirma cu siguranţă că obişnuinţa este a doua natură.
Este o greşeală fatală să te căsătoreşti cu cineva pe baza promisiunii că se va schimba, sau pe baza amabilităţii şi bunătăţii pe care ţi-o arată în prima parte a perioadei de curtenie. Şi un criminal poate deveni „îngeraş” din dragoste pentru cineva, bineînţeles, până îşi va da arama pe faţă.
„Înaintea de a-şi da mâna în căsătorie, fiecare femeie trebuie să cerceteze dacă cel cu care este gata să-şi unească soarta este demn de aceasta. Ce fel de viaţă a trăit el mai înainte? Este viaţa lui curată? Este iubirea pe care o arată el de un caracter nobil şi înălţător sau nu este decât o îndrăgostire trecătoare? Are el trăsături de caracter care să o facă fericită?”
Caracterul nu se descoperă în principal în relaţia de curtenie, deoarece aici poate fi camuflat. El se vede în afara acestei relaţii. Preocupările vieţii, temele de discuţie şi modul în care se poartă cu oamenii, aspectul moral al faptelor şi tipul de prieteni aleşi toate acestea indică spre anumite trăsături de caracter.
In ce priveşte caracterul, este bine să stăm de vorbă şi cu cineva de încredere, care ştie mai multe despre persoana pe care vrem să o cunoaştem (pastorul, prezbiter, etc.)
8. Criteriul sănătăţii
Este bine să cunoaştem ceva despre bolile transmisibile pe cale genetică: maladiile genetice (diabetul, etc.), anumite boli psihice ş.a. Nu este deloc de recomandat, să te căsătoreşti cu cineva care are o psihoză (schizofrenie, paranoia, psihoza manic-depresivă, etc.) Vei deveni victima delirurilor acestuia sau un „medic psihiatru al familiei” pe viaţă.
Cei care sunt bolnavi de psihoze, de obicei nu sunt capabili să întreţină o relaţie normală de căsătorie. Este mai bine pentru ei şi pentru alţii, ca să rămână necăsătoriţi. Aceştia nu au echilibrul emoţional minim necesar unei relaţii normale de cuplu.
Ar fi bine că ştim, înainte de căsătorie, care este starea de sănătate a posibilului partener de viaţă. Astfel ne vom da seama cum va arăta căsnicia noastră şi din acest punct de vedere.
Este foarte important să cunoaşteţi dacă aveţi RH-ul compatibil cu viitorul partener de viaţă. Altfel riscaţi să aduceţi pe lume copii cu malformaţii congenitale grave. In general, este bine ca logodnicii să se sfătuiască cu un medic, cu destul timp înainte de căsătorie
B. O ORDINE VALORICĂ
Când este vorba de alegerea partenerului nu putem aştepta ca toate lucrurile să fie perfecte. Sunt anumite aspecte la care trebuie să fim mai puţin exigenţi, iar altele unde trebuie să fim foarte exigenţi.
Care sunt cele mai importante aspecte în alegerea partenerului? Ca răspuns la această întrebare, voi lua criteriile de mai sus şi le voi aşeza într-o ordine valorică:
DOMENIUL ETICO-RELIGIOS
1.- idealul moral-religios
2.- caracterul
3.- spiritualitatea
4.- familia
DOMENIUL PERSONALITĂŢII
5.- sănătatea
6.- aspectul fizic
7.- categoria socială
8.- situaţia materială
Primele patru aspecte ţin de domeniul etico- religios, (omul ascuns al inimii), iar ultimele patru fac parte din domeniul personalităţii (ceea ce izbeşte ochiul).
Care sunt motivele pentru care am aşezat aceste criterii în ordinea de mai sus?
a). Trebuie să avem o perspectivă divină asupra vieţii.
Dumnezeu, când a condus pe Samuel să aleagă un împărat lui Israel, a spus: „Omul se uită la ce izbeşte ochiul (personalitatea), dar Dumnezeu se uită la inimă (domeniul etico-religios).”
Dacă vrem să colaborăm cu Dumnezeu în alegerea partenerului, ceea ce ar fi de dorit, atunci să acceptăm ordinea pe care ne-o sugerează El şi să alegem dintr-o perspectivă divină.
b). Sunt mai uşor de acceptat problemele de personalitate decât cele care ţin de domeniul etico religios. De exemplu: este mult mai uşor să trăieşti cu o persoană mai urâtă decât cu un tiran.
c). Majoritatea aspectelor care ţin de personalitate sunt mult mai uşor de schimbat decât cele care ţin de domeniul etico-religios, după cu urmează:
1). Conştiinţa moral-religioasă
Aşa cum am mai subliniat, cel mai rigid şi mai reticent la schimbări compartiment al psihicului uman, este conştiinţa axiologică (moral-religioasă). Doar o autoritate morală sau religioasă, acceptată de individ ca atare, poate opera schimbări în conştiinţă. Cele mai durabile schimbări sunt cele realizate de Dumnezeu ca Autoritate supremă (1Ioan 3:20).
Având în vedere că nu prea putem face schimbări la capitolul moral şi religios fără a avea procese de conştiinţă, trebuie să căutăm un partener care este cât mai asemănător cu noi la acest capitol şi care ne va ajuta să ne respectăm conştiinţa. Altfel s-ar putea ca prin căsătorie, în loc de fericire să adăugăm vieţii noastre multă suferinţă şi să pierdem şi veşnicia.
2). Caracterul
Caracterul se formează încet, ca şi creşterea unui copac iar prin reeducare şi cu ajutorul lui Dumnezeu îl putem remodela, însă procesul este la fel de lent ca cel al formării.
Întrebarea este: Cum arată acum caracterul persoanei cu care vreau să mă căsătoresc? Nu trebuie să ne bazăm deloc pe posibile schimbări în viitor. Este mult mai probabil că va interveni o degradare a caracterului decât o îmbunătăţire, după cum este mult mai uşor să cobori decât să urci. Şi caracterul se schimbă destul de greu.
3). Spiritualitatea
Convertirea este o lucrare pe care Dumnezeu vrea să o realizeze în viaţa tuturor, însă, din nefericire, doar puţini oameni acceptă să colaboreze cu Dumnezeu, aşa încât această experienţă să aibă loc şi în viaţa lor.
Dacă cel pe care cauţi să-l cunoşti pentru căsătorie nu este acum convertit, şansele sunt cel mult 1% ca în viitor , prin influenţa ta, să aibă loc acest lucru. Experienţa a arătat că de cele mai multe ori cel ne-spiritual l-a condus la degradarea sau chiar pierderea spiritualităţii pe cel credincios.
4). Familia
Multe aspecte care ţin de caracter şi religie, chiar spiritualitatea, de multe ori au o strânsă legătură cu mediul familial, în care este format individul. De fapt, şi multe aspecte care ţin de domeniul personalităţii au aceeaşi rădăcină. Familia este locul în care se intersectează formarea caracterului cu formarea personalităţii.
5). Sănătatea
Anumite aspecte ale sănătăţii nu se vor schimba niciodată, altele sunt greu de schimbat. Este important însă, să ştiţi care este starea de sănătate a partenerului, pentru a putea spune în cunoştinţă de cauză: „Îl/o accept aşa cum este”, sau „Nu pot suporta aceasta o viaţă întreagă.”
6). Aspectul fizic
Acest aspect este mai greu de schimbat decât următoarele două, aşa că este bine să te întrebi de la început dacă îţi place posibilul partener aşa cum este, înainte de a te gândi la categoria socială din care face parte, sau la felul cum ar putea influenţa situaţia materială a cuplului.
Alegerea partenerului se face odată în viaţă. Atunci putem deschide ochii mari şi să ne întrebăm dacă ne place sau nu cum arată, cel/cea cu care vrem să ne unim viaţa.
După căsătorie, o componentă a iubirii faţă de partenerul de viaţă, este aceea de a nu-l/o compara cu altul/alta, ci a-l/o place aşa cum este. Comparaţiile se pot face înainte. După căsătorie, orice comparaţie în acest sens este blestemată.
Aici este nevoie de puţină maturitate, în sensul de a nu acorda aspectului fizic o valoare mai mare decât trebuie, neglijând altele mai importante, in special pe cele care ţin de domeniul etico-religios. „O femeie frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur în râtul unui porc” (Prov.11:22). Este adevărat şi despre bărbaţi.
7). Categoria socială
In general se schimbă mai greu decât situaţia materială şi se pare că este mai important ca cei doi să fie din aceeaşi categorie socială decât să aibă aceeaşi situaţie materială.
8). Situaţia materială
A alege pe cineva doar pentru că este bogat înseamnă a face afaceri şi nu a te căsători… şi ce afaceri! Este ceva rudă cu afacerea lui Esau, când şi-a vândut dreptul de întâi născut pe o ciorbă de linte, sau cu afacerea lui Iuda care L-a vândut pe Hristos pentru treizeci de arginţi.
Dacă este foarte greu să-ţi îmbunătăţeşti situaţia materială, orice alt aspect, din domeniile enumerate mai sus, este cu atât mai greu de schimbat.. Dintre toate cele opt aspecte puse în discuţie, situaţia materială este cea mai fluctuantă şi mai uşor de schimbat. De asemenea ea depinde într-o mare măsură de celelalte şapte.
CONCLUZIE
a). Observaţi că, deşi în majoritatea cazurilor alegerea partenerului se face după modelul Hollywood, adică pe baza modului cum acesta se poartă în relaţia de curtenie cu persoana iubită, sugerez să nu se dea prea mare importanţă acestui lucru, ci altor aspecte din afara relaţiei de curtenie, care îmi arată, nu ce fel de prieten/ă am, ci ce fel de soţ/ie voi avea. De aceea este bine să ştiţi cât mai multe despre persoana care vă interesează înainte de a intra într-o relaţie cu ea.
b) Nu s-a născut încă persoana perfectă. Trebuie să fim realişti, nici noi nu suntem perfecţi. Iar anumite deosebiri dintre parteneri se vor rezolva prin ajustare.
Un pastor este vizitat într-o zi de un cuplu care se afla în pragul divorţului.
– Dar de ce vreţi să divorţaţi?, îi întreabă pastorul.
-Ştiţi…am constatat că nu ne potrivim, a sunat răspunsul lor, la care pastorul le sugerează scurt adevărata soluţie:
-Poftiţi de vă potriviţi!
Potrivirea are un sens static şi unul dinamic. Cel static se referă la, compatibilitate, adică la lucrurile în care ne potrivim deja, iar cel dinamic se referă la procesul de ajustare reciprocă cu scopul unei potriviri cât mai bune în viitor. Sunt şi anumite diferenţe care nu trebuie schimbate. Acestea ţin de complementaritate, aspecte în care ne completăm lipsurile unul altuia.
Diferenţele în cuplu, se spune că sunt sarea şi piperul relaţiei. Dar câtă sare se pune la o mâncare pentru a-i da gust? Şi piperul nu este chiar sănătos pentru organism. Cred că aţi înţeles aluzia. Diferenţele trebuie să fie cât se poate de puţine.
Este clar că acum, dacă ştim atât de multe, trebuie să mai lăsăm din pretenţii când alegem partenerul. Dar întrebarea este în ce aspecte vom fi mai puţin exigenţi?
Din scara valorică a celor opt criterii, este spre fericirea noastră dacă pe măsură ce urcăm către primele devenim tot mai zgârciţi în a lăsa de la noi.
PRINCIPII
– Nu alegeti partenerul pe baza a ceea ce sperati ca va deveni, ci pe baza a ceea ce este.
– Ceea ce este posibilul partener reprezinta incontestabil mai mult decat ceea ce are.
-Alegerea partenerului între compatibilitate şi complementaritate-
„Tinerii creştini trebuie să fie foarte atenţi în legarea de prietenii sau în alegerea de prieteni. Luaţi seama ca nu cumva ceea ce credeţi acum că este aur curat, să se dovedească mai târziu a fi metal de rând”( tinichea). F.E.
Ştiţi cum a ajuns John să schimbe într-un timp scurt 5-6 maşini? S-a dus în târg zicându-şi: „N-am nevoie să mă înveţe nimeni, o să mi-o aleg singur. Am să-mi cumpăr cea mai tare maşină străină.” Taică-său, om cu bani şi gata să plătească oricât pentru fiul lui, îl întreabă:
– N-ar fi bine să ne mai sfătuim cu cineva experimentat în domeniu? Uite sunt aici multe maşini bune, de-ale noastre.
– Nu, zise John arogant, ia-mi-o că-mi place.
Zis şi făcut. Totul a fost OK câtva timp până într-o zi, când au început să apară probleme grave la motor, la cutia de viteze, la direcţie. Nu ştia să le repare singur şi piesele de schimb cu tot cu taxa la service îl costa cât nu dăduse pe ea toată. Imediat a dat-o pe te miri ce şi şi-a luat alta, cu motor, cutie de viteze şi direcţie „stas”.
N-a durat mult şi rugina, bine camuflată, a început să apară prin vopsea. Ba întreg şasiul era plin de rugină. La scurt timp i s-a rupt şi puntea pe spate, ce tragedie, un al doilea eşec. A vândut-o şi pe aceasta pentru piese de schimb şi altă cădere de capital în bugetul tatii, după o ceartă bună.
De data aceasta şi-a luat cea mai tare maşină străină, nouă nouţă, direct de la furnizor. Computerizată, durabilă, performantă, ultima generaţie, ce mai, n-aveai ce să-i reproşezi. A venit însă iarna şi John, neexperimentat derapează şi loveşte maşina grav, de un copac. La service nu ştia nimeni să o repare, era atât de sofisticată, doar un expert putea să o pună la punct. Şi piesele, o grămadă de bani. Taică-său, înfuriat, nici nu se gândeşte să plătească vreun ban. A dat-o şi pe aceasta pe cât a mai putut să scoată la târguială.
Un timp, John s-a gândit că n-o să-şi mai ia niciodată o maşină. Dar avea aşa mare nevoie de una, încât, intr-un târziu a apelat din nou la bunătatea tatălui. „Numai de data aceasta şi gata. ”Spre bucuria lui primeşte aprobarea şi o sumă de bani, împreună cu puţină dojană: „Fii atent, asta-i ultima, alta nu mai vezi.”
Unde credeţi că s-a dus John? Bineînţeles la un specialist, unde a învăţat multe lucruri despre alegerea celei mai bune maşini. Dacă-l întrebi ce fel de maşină ar trebui să-şi aleagă îţi va răspunde ca pe o poezie: „Să fie frumoasă şi comfortabilă, să nu fie veche, să aibă şasiu rezistent şi fără rugină, să se găsească piese de schimb pentru ea, să se poată întreţine cât mai ieftin, să consume după buzunarul tău, să fie potrivită cu nevoile tale, dacă se poate să şi producă, nu doar să consume, etc.”
Acum s-a ivit o altă problemă. John este prea priceput şi încă nu s-a fabricat maşina, care să se potrivească exigenţelor lui. Se pare că trebuie să mai renunţe la ceva pretenţii, bineînţeles nu la cele mai importante.
In mod sigur este o mare diferenţă între a-ţi cumpăra o maşină şi a-ţi alege un partener de viaţă. Însă în ambele situaţii şi mai ales în cazul căsătoriei, este grav dacă nu vrei să te laşi îndrumat de cineva cu experienţă în domeniu, de părinţi şi în special de Dumnezeu.
Unii fac o rugăciune şi pun un anumit semn, spun ei că aşa a făcut robul lui Avraam, când a ales o soţie pentru Isaac. Însă chiar şi el a avut nişte criterii exacte în alegere, deoarece a ales o soţie dintre rudele apropiate ale lui Avraam.
Si inca un lucru important este ca nu si-a ales lui o sotie ci fiului stapanului lui si nu putea s-o aleaga dupa pretentiile lui. Este riscant să te bazezi doar pe anumite semne.
Din câte ştiu despre Dumnezeu, El intervine atunci când noi am făcut tot ce depinde de noi. El ne-a dat Biblia, înţelepciune şi aşteaptă de la noi să judecăm cu mintea noastră, şi să luăm decizii personale în temere de El.
Cel care îşi alege partenerul doar pe baza unui semn, despre care crede el că ar fi de la Dumnezeu, refuzând să analizeze cu mintea sa dacă este corectă alegerea făcută, se va înşela amarnic. Dumnezeu aşteaptă de la noi să ne rugăm, să studiem Biblia, să ne formăm nişte criterii clare după care ne vom alege partenerul şi apoi să acţionăm în conformitate cu aceste lucruri.
Faceţi o listă cu câteva criterii după care credeţi că ar trebui să-şi aleagă cineva partenerul de viaţă. Aşezaţi criteriile într-o ordine cronologică (la ce mă uit mai întâi, la ce mă uit apoi, etc.?) şi apoi într-o ordine valorică (care este primul criteriul ca importanţă, dar al doilea, etc.?)
Aduceţi-vă aminte că, până şi în basme, înainte ca împăratul să dea pe fiica sa de soţie celui care îi cerea mâna, îl supunea la anumite teste. Este normal ca cineva să aibă o serie de criterii după care să-şi aleagă partenerul. Fără aşa ceva căsătoria este loterie.
Şi dacă nu v-aţi gândit niciodată la aşa ceva, vreau să vă spun că şansele de a câştiga ceva substanţial la loterie, sau de a-ţi întemeia o căsnicie bună, fără a avea anumite criterii clare, sunt aproximativ 1 la 1.000.000. Riscul este de-a dreptul nebunesc.
Pentru o viaţă bună trebuie să facem alegeri bine gândite, mai ales când este vorba de alegerea crucială a partenerului de viaţă.
Consilierea premaritală
„Planurile izbutesc […] când ai mulţi sfătuitori” Pvb.15:22
Consilierea premaritală şi de alte tipuri, la noi în România, în general este considerată un moft.
„Ce?, spun unii tineri, “să te căsătoreşti… nimic mai simplu. Ne descurcăm noi! Trebuie să meargă!”
Şi rezultatul de multe ori este jalnic: divorţ, cupluri care deşi nu se despart sunt vai de ele, căsătorii care supravieţuiesc, căsnicii acceptabile, multă faţadă în public si sa nu mai vorbim de viata intima.
„Mulţi naufragiază pe ape pline de pericole. Ei au nevoie de un cârmaci, însă nu pot accepta ideea de a primi ajutorul, de care au aşa mare nevoie, fiindcă se simt destul de competenţi să-şi conducă propria ambarcaţiune, fără să realizeze că aceasta este aproape să se zdrobească de o stâncă ascunsă, lucru care i-ar putea conduce la naufragiul credinţei şi al fericirii.”
Cine mă va consilia?
1. Primul consilier – Duhul Sfânt
Domnul Hristos a spus: „Vă voi trimite un alt Mangaietor, care va rămâne cu voi mereu şi anume Duhul adevărului” (Ioan 14:16 NIV).
Duhul Sfânt ne conduce în înţelegerea adevărului divin din Biblie (Ioan 16:13), pe care tot El a inspirat-o (2Petru 1:21).
Cel mai bun Cârmaci pentru ambarcaţiunea noastră este Dumnezeu. Cea mai la îndemână şi cea mai sigură consiliere este cea a Duhului Sfânt. Aceasta se poate realiza prin rugăciune şi studiul Bibliei.
Dacă avem vreodată o nevoie imperioasă de consiliere divină, acel moment este când ne hotărâm să facem pasul căsătoriei.
„Dacă bărbaţii şi femeile obişnuiesc să se roage de două ori pe zi, înainte de a se gândi la căsătorie, ar trebui să se roage de patru ori pe zi, atunci când intenţionează să facă acest pas.”
Căsătoria este un fapt care îţi influenţează şi afectează viaţa, atât in lumea aceasta cât şi in cea viitoare. Acei care au în vedere acest pas ar trebui să mediteze în mod serios şi cu rugăciune la importanţa căsătoriei şi să caute sfatul divin, pentru a şti dacă merg pe o cale în armonie cu voia lui Dumnezeu. Sfatul din Cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă trebuie avut în vedere cu multă atenţie. Dacă este vreodată nevoie de Biblie ca sfătuitor, atunci acel moment este înainte de a face pasul prin care două persoane se unesc pentru o viaţă.
2. Al doilea consilier – părinţii
„Să ţină oare copilul seama doar de propriile dorinţe şi înclinaţii, fără să ia în consideraţie sfatul şi judecata părinţilor lor? […] Porunca a cincea este prima poruncă însoţită de o făgăduinţă şi totuşi este tratată cu uşurinţă şi chiar ignorată în mod voit. […] Dacă ar fi mai apropiaţi de părinţii lor, dacă s-ar încrede în ei şi le-ar destăinui bucuriile şi necazurile, copiii ar evita multe dureri de cap în viitor. Când sunt confuzi şi nu ştiu ce cale să aleagă, trebuie să prezinte părinţilor situaţia lor, chiar aşa cum o văd ei şi să le ceară sfatul.[…] Cine ar putea întrezări pericolele mai bine decât părinţii credincioşi? Cine ar putea înţelege temperamentul copiilor mai bine decât ei? Copiii care sunt creştini vor aprecia mai mult decât orice binecuvântarea părintească, iubirea şi aprobarea părinţilor temători de Dumnezeu. Părinţii pot simţi împreună cu copiii lor şi se pot ruga pentru ei şi cu ei, ca Dumnezeu să-i apere şi să-i călăuzească. Mai presus de orice, părinţii îi vor încredinţa pe copii în mâinile Prietenului şi Sfătuitorul lor, care nu dă greş niciodată.”
3. Al treilea consilier – o persoană cu experienţă
Când există atâta suferinţă în urma căsătoriilor încheiate, de ce oare nu vor tinerii să se înţelepţească? De ce continuă ei să nutrească simţământul că nu au nevoie de sfatul celor mai mari şi cu mai multă experienţă?
Aici este, in mod clar, vorba de persoane care cunosc mai mult în domeniu:
– pastorul
– un specialist în consiliere
– un medic, etc.
In general, in biserici se recomandă un minim de 5-6 şedinţe de consiliere premaritală, oferite de pastorul bisericii locale, cuplului în formare.
Iată şapte diferenţe dintre soţ şi soţie pentru care avem nevoie de acest tip de consiliere:
1.- diferenţele de temperament
2.- diferenţele de mediu familial
3.- diferenţele de stil de viaţă
4.- diferenţe psihologice între sexe
5.- diferenţe de etică şi ideal moral
6.- diferenţe de concepţii cu privire la căsătorie
7.- diferenţe ale mediului socio-cultural de provenienţă.
Evoluţia modelului familial ne îndreaptă iarăşi către un specialist.
„În mod constant bărbaţii şi femeile trebuie să înveţe roluri noi, roluri pentru care puţini au fost pregătiţi şi pentru care există doar puţine modele satisfăcătoare.”
Atât în familia soţului cât şi în cea a soţiei, mama era casnică şi tata lucra. Societatea însă, impune tot mai mult un model diferit, în care ambii parteneri lucrează. În cazul in care cei doi sunt cumva nevoiţi să-şi însuşească noul model, impus de societate, va fi nevoie să înveţe şi roluri noi, diferite de cele primite de la părinţi. Nu este de ajuns să reeditezi modelul învăţat în familia ta, deoarece persoana cu care te căsătoreşti are şi ea propriul model familial, diferit, iar dacă şi ea încearcă să facă acelaşi lucru, cu siguranţă veti intra în conflict.
Apoi şi societatea impune mereu un model diferit decât cel care era potrivit generaţiei trecute. Evident se naşte o dilemă din intersecţia celor trei tipuri de model. Aici este în mod sigur nevoie de consiliere.
Nu te căsători până nu ai câteva soluţii la problemele de mai sus. Caută-l pe pastorul tău şi cere-i ajutorul, ţi-l va oferi sigur. Nu uita de asemenea să stai de vorbă cu părinţii şi să citeşti şi câteva cărţi bune, care te vor pregăti pentru căsătorie. Începe însă cu ce este cel mai important: Dumnezeu, Biblia si rugaciunea!
Sunt pregătit pentru căsătorie?
Marry stă pe plajă consternat, nu poate să-şi ia ochii de la bărcile cu motor, care fac un adevărat spectacol pe valuri. Ah, o dorinţă îi strigă tot mai puternic în urechi: „Trebuie să mă plimb şi eu cu o barcă cu motor, trebuie, trebuie!”
Nu mai poate rezista şi aleargă acasă, îşi adună toate economiile, vinde câteva obiecte, mai face ceva împrumuturi şi îşi cumpără o barcă cu motor. Vânzătorul îi dă câteva informaţii despre cum se porneşte şi alte câteva detalii, însă Marry, fără să mai aştepte prea multe explicaţii, îşi ia barca şi direct la mare.
Un salvamar îl vede şi-l întreabă:
– Te descurci singur băiete?
– Cine, eu?! Ha, nimic mai simplu. Barca este pe apă, are combustibil, totul e gata.
Marry sare în barcă, pune contactul şi într-o clipă apa mării fuge de sub el. Extraordinar! Fantastic! Ce aventură! Barca merge tot mai tare către larg. Marry este în al nouălea cer, nici nu şi-a închipuit că poate fi atât de senzaţional… Au, dar ce este acolo, o stâncă? Marry se fâstâceşte, nu ştie ce să facă, stânca este tot mai aproape, Marry intră în panică, ţipă şi trosc barca se face bucăţi, iar el se trezeşte diiirrect în pat, fericit că n-a fost decât un coşmar.
Marry este un nume generic. El poate fi atât un personaj masculin cât şi unul feminin. (marry = a te căsători eng.)
Mulţi tineri, tot mai mulţi, fascinaţi de senzaţiile tari pe care le-ar putea oferi viaţa sexuală, puternic influenţaţi şi de mitul creeat de mijloacele de informare în masă şi duşi cu capul în nori de visuri utopice, întră orbi în viaţa de cuplu, pierzând din vedere cele mai importante aspecte legate de pregătirea pentru căsătorie şi alegerea partenerului.
Degeaba deschid ei mai târziu ochii cât o gutuie, că nu ştiu ce să facă atunci când se apropie „stâncile” şi relaţia lor naufragiază.
Vrei ca mariajul tău să fie o experienţă plăcută care să dureze o viaţă? Atunci să ştii un lucru: trebuie să te pregăteşti bine pentru ea!
Pregătirea pentru căsătorie se realizează pe toate planurile:
1. material – fizic – profesional
2. emoţional
3. relaţional
4. intelectual
5. spiritual
Pentru a vedea în ce măsură eşti pregătit/ă pentru căsătorie, pune-ţi următoarele întrebări:
1. Material – fizic – profesional
a). Este organismul meu matur, pregătit pentru:
– muncă
– viaţă sexuală
– procreeare ?
b). Am o sursă de existenţă pentru viitoarea mea familie? (dragostea nu ţine de foame şi nici de cald)
c). Vom avea, eu şi partenerul de viaţă, unde locui şi cele strict necesare pentru o viaţă normală?
d). Sunt pregătit să port responsabilităţile familiei ca soţ/soţie?
Nici un bărbat nu are scuză că nu are abilităţi financiare.
Despre mulţi bărbaţi se poate spune: “Este amabil, prietenos, generos, un om bun, dar nu este pregătit să-şi conducă propria afacere.” In ce priveşte administrarea mijloacelor de trai este ca un copil. Părinţii lui nu l-au condus la înţelegerea şi practicarea principiilor autofinanţării.
“Cunoaşterea datoriilor gospodăreşti este un lucru nespus de preţios pentru o femeie. Femeia ar trebui să fie instruită să se descurce în anumite afaceri/meserii, astfel încât să-şi poată câştiga singură existenţa, dacă va fi necesar. Dincolo de alte servicii onorabile, fiecare fată ar trebui să înveţe cum să poarte responsabilităţile casnice: să gătească, să întreţină curăţenia, să spele rufe. Ea ar trebui să-şi însuşească toate lucrurile pe care stăpâna casei ar trebui să le facă, indiferent dacă familia ei este bogată sau săracă. Mai târziu, dacă situaţia se va schimba, ea va fi pregătită pentru orice fel de urgenţă şi aşa va fi, într-un anumit fel, independentă faţă de circumstanţe”
2. Emoţional
a). Sunt destul de stăpân pe propriile-mi emoţii încât să nu iau decizii pripite, pe care să le regret mai târziu?
b). Pot să-mi ţin sub control mânia şi să judec matur lucrurile atunci când sunt provocat?
c). Ce este mai presus pentru mine: dorinţa sau datoria?
d). Aş putea să rup relaţia cu persoana iubită dacă aceasta mă determină la compromisuri?
e). Mă adaptez uşor noilor situaţii?
f). Am trecut de adolescenţă?
Sfaturi pentru un tânăr adolescent:
“Ideile tale copilăreşti, cu privire la dragostea faţă de fete, nu dau nimănui o impresie bună despre tine. Lăsându-ţi mintea să hoinărească în această direcţie, îţi îndepărtezi gândul de la studiu. În consecinţă, tovărăşiile tale vor fi lipsite de curăţie, iar căile tale şi ale altora vor fi corupte”
”Băieţii şi fetele intră în relaţia de căsătorie având o dragoste necoaptă, o judecată imatură, ne-având sentimente nobile, înalte, astfel se avântă în legământul căsătoriei conduşi cu totul de pasiunile lor copilăreşti” (Ellen White)
3. Relaţional
a). Îi respect pe cei care trăiesc în preajma mea?
b). Iubesc pe membrii familiei mele chiar dacă adesea descopăr că au defecte sau mă supără?
c). Sunt tandru şi binevoitor cu membrii familiei mele sau aspru şi irascibil?
d). Vorbesc cu amabilitate celor din familia mea, sau doar străinilor?
e). Ştiu să comunic într-un mod plăcut sau:
– sunt tăcut şi ursuz
– monopolizez discuţia
– nu am răbdare să ascult
– sunt ironic şi rănesc adesea?
Citeşte 1Cor.13:4-8 şi pune numele tău în locul cuvântului dragoste. Se potriveşte? Dacă nu, să ştii că, pe cât de mult te apropii de acest model, pe atât de pregătit eşti, din punct de vedere emoţional, pentru căsătorie.
4. Intelectual – aici este vorba în principal de concepţiile legate de căsătorie
a). Eşti bine informat cu privire la:
– alegerea partenerului?
– cunoaşterea partenerului?
– rolul soţului şi soţiei în familie?
– nevoile şi aşteptările sexului opus?
– comunicarea în cuplu?
– rezolvarea conflictelor de cuplu?
– dragostea adevărată?
– sexualitate?
b). Am o gândire matură? (Întreabă pe cineva în care ai încredere)
c). Am idealuri pentru viaţă?
-profesionale
-religioase?
Lipsa idealurilor este garanţia plictiselii în viaţă şi a derivei morale. Din contră, o gândire idealistă dă echilibru sens şi satisfacţie vieţii.
„Un tânăr care nu a trecut de vârsta adolescenţei, are o judecată slabă în ce priveşte potrivirea cu o persoană tot atât de tânără ca şi el, care să-i devină tovarăş de viaţă.”
Conform teoriei dezvoltării personalităţii, lansată de Erik Erikson, principala motivaţie a vieţii unui adolescent, izvorăşte din nevoia de a-şi găsi propria identitate, spre deosebire de un adult tânăr, care este puternic marcat de nevoia de intimitate, de a-şi împărtăşi propriul univers cu altcineva.
In acest caz, ceea ce îl motivează în alegerea unui partener pe un adolescent, este faptul că alături de acesta îi va creşte stima de sine şi va avea, eventual, o imagine publică mai bună. Astfel, va căuta pe cineva care ,după părerea lui sau ei, îl sau o va face mai grozav/ă în ochii celorlalţi. Este acelaşi motiv pentru care un tânăr adolescent se apucă de fumat sau de alcool, ca să arate altora şi să se convingă pe sine că este bărbat. Principala motivaţie este nevoia unei identităţi. Nu se ştie dacă partenerul ales va fi şi cel care să-i satisfacă nevoia de intimitate, mai precis cu care să-şi poată împărtăşi propriul univers o viaţă întreagă.
Este mai bine ca adolescenţii să-şi formeze o identitate sănătoasă pe baza propriilor reuşite şcolare, profesionale, morale etc. şi să-şi aleagă un partener de viaţă atunci când, în mod real, sunt motivaţi de nevoia de intimitate.
5. Spiritual
a). Iubesc pe Dumnezeu şi ascult de El?
b). Dacă ar fi să aleg între Dumnezeu şi persoana iubită, L-aş alege pe El?
c). Influenţa mea va consolida sau va degrada spiritualitatea partenerului de viaţă?
d). Prezenţa mea Îl va aduce pe Hristos în familie sau Îl va îndepărta?
e). Sunt pregătit să ofer un exemplu de viaţă devoţională şi spirituală pentru membrii viitoarei mele familii? „Religia este pentru familie o putere minunată. Purtarea, atât a soţului faţă de soţie cât şi a soţiei faţă de soţ, poate să facă din familie un loc de pregătire pentru familia cerească.”
„ Este nevoie de religie în cămin. Numai aceasta poate preveni relele grozave, care urmăresc atât de des viaţa de familie. Doar acolo unde domneşte Hristos există dragoste profundă, adevărată şi ne-egoistă. Atunci, suflet se apropie de suflet şi cele două vieţi se împletesc armonios. Îngerii lui Dumnezeu vor fi musafirii acestui cămin, iar prezenţa lor va sfinţi camera conjugală. Senzualitatea josnică nu-şi are locul acolo. Gândurile vor avea în vedere voia lui Dumnezeu şi tot spre El va fi îndreptat devotamentul inimii.”
Iubirea faţă de partenerul de viaţă, dincolo de motivaţii egoiste şi instinctuale, este direct legată de iubirea faţă de Dumnezeu (1Ioan 4:19-20)
Concluzie
Ca o vedere de ansamblu, aş putea să spun că sunt pregătit pentru căsătorie atunci când:
– am trecut de vârsta adolescenţei
– sunt suficient de matur/ă din punct de vedere fizic
– am o sursă de existenţă pentru mine şi eventual pentru viitorul meu partener
– în ce mă priveşte, datoria este mai presus de dorinţă
– am un bun autocontrol
– ştiu şi caut în mod obişnuit să fac fericiţi pe cei din preajma mea
– sunt bine informat cu privire la căsătorie
– am idealuri înalte
– am o gândire matura
– am o bună relaţie cu Dumnezeu.
Poate cineva s-a aşteptat să pun problema domeniului etico-moral. Nu am pierdut din vedere, însă, dacă priviţi cu mai mare atenţie în cele amintite mai sus, îl veţi descoperi pe larg ca o trăsătură generală a tuturor celorlalte domenii tratate. Veţi găsi aspecte ca autocontrol, simţul datoriei, respect şi amabilitate în relaţii, etc.
Principalele aspecte la care s-ar mai putea comenta sunt: relaţional, intelectual, emoţional, spiritual şi nu numai.
Întrebarea ar fi: „Cum să fac să mă pregătesc mai bine în aceste domenii?”
O parte din aspectele mai concrete legate de pregătirea pentru căsătorie, vor fi tratate în capitolele următoare. Va rămâne însă destul loc pentru imaginaţie şi creativitate individuală.
Pregătirea pentru căsătorie nu trebuie să înceapă nici cu o lună şi nici cu un an înainte de căsătorie, ci cât de timpuriu posibil. Cu cât avem mai mult timp la dispoziţie, cu atât pregătirea are şanse să fie făcută mai bine. Bineînţeles, fără a cădea în extrema celor care, de ani de zile se pregătesc şi niciodată nu au curajul de a lua o decizie în ce priveşte căsătoria. Cunosc însă persoane care s-au pregătit serios în această privinţă şi tot au fost lucruri care i-au luat pe nepregătite în viaţa de familie, dar dacă nu s-ar fi pregătit decât superficial sau deloc…? Aşa că atenţie! Ca să fii un „marrynar” iscusit trebuie să te pregăteşti cu toată seriozitatea.
Succes!
Să mă căsătoresc?
Iosafat, împăratul lui Iuda, şi-a făcut câteva corăbii în Tarsis, pe care le-a lansat într-o călătorie către Ofir, de unde să aducă aur curat. Spre dezamăgirea lui insă, toate vasele au naufragiat din cauza unei furtuni puternice.
In timp ce Iosafat medita decepţionat la cele întâmplate, Ahazia, împăratul lui Israel, îi face o invitaţie care sună în felul următor: „Nu vrei să trimitem împreună câteva corăbii după aur din Ofir ?” (1Împ.22; 2Cron.20).
Imaginează-ţi că stai, împreună cu Iosafat, pe o coastă înaltă a mării şi priveşti consternat, cum bucăţi de corabie şi marinari înecaţi plutesc în apropiere de ţărm. Ai mai avea curaj să pleci cu corabia, în căutarea aurului din Ofir, mai ales că vântul de răsărit este gata oricând să sfărâme corăbiile din Tarsis (Ps.48:7) ?
De fapt să nu pierdem firul. Tocmai intenţionam să vorbim despre căsătorie.
Niciodată în istoria pământului nu au fost atâtea căsnicii naufragiate, în croaziera lor către aurul din Ofir – fericirea conjugală , ca astăzi. Vânturile puternice, care bat dinăuntru şi din afară, pun tot mai greu la încercare relaţia de cuplu şi găsesc tot mai multe căsnicii şubrede, nepregătite, care intră în derivă şi se zdrobesc de stânci.
Statisticile din S.U.A. arată că, aproape două căsătorii din trei, se sfârşesc în divorţ. Conform informaţiilor furnizate de TVR 1, in maternitatea din Iaşi, in al treilea trimesteru al anului 1998, mai mult de jumătate dintre copiii care s-au născut, au doar mamă. Şi acestea sunt doar câteva exemple. Îţi ţiuie urechile.
Căsătoriile sunt legate cu funii de nisip. Nu este de mirare că unii privesc însuratul ca spânzuratul. Şi când stai pe ţărm şi priveşti atâtea epave, mai ai curaj să pleci în căutarea aurului din Ofir, să porneşti in călătoria către fericirea conjugală ?
Se pare că şi contemporanii vieţii pământeşti Domnului Hristos aveau o problemă asemănătoare, cu care au şi venit să-L confrunte. Răspunsul şi soluţia Lui au fost simple, dar potrivite: „La început n-a fost aşa.” La început aurul din Ofir era în toate familiile, deoarece corăbiile erau diferite, corăbii rezistente şi nu plute sumar făcute în fugă, corăbii cu o cârmă bună şi un Cârmaci înţelept.
La început, în Eden, cand totul era creeat şi animalele treceau perechi prin faţa lui Adam, care le dădea nume, se intampla ceva. In sufletul lui Adam se înfiripa, din ce în ce mai intens, un soi de singurătate.
Se pare că prima nevoie pe care a simţit-o omul vreodată, nu a fost nici foamea nici setea, ci nevoie de un partener. Si Dumnezeu a văzut că nu este bine ca omul să fie singur, aşa că, după ce l-a „anesteziat” pe Adam, printr-o intervenţie chirurgicală, i-a extras o coastă, sau… în fine, un os de la mijloc, din care a creat-o pe Eva, un ajutor (ezer) potrivit. Nu i-a făcut o femeie de serviciu, ci un ajutor (ezer), aşa cum şi Dumnezeu ne poate fi un ajutor (Eben-Ezer, Deut.7:12).
Dacă pe Dumnezeu omul Îl venerează, Eva fost creată dintr-un os luat nici de la talpă, ca să fie considerată inferioară, nici de la cap ca să se supraestimeze, ci de la mijloc, astfel Adam şi Eva au fost făcuţi egali, găsind fiecare în relaţia cu celălalt şi în a face fericit pe celălalt, bucuria şi împlinirea vieţii.
Adam şi Eva au trăit din plin fericirea conjugală şi s-au bucurat de darul divin al căsătoriei, fără probleme, până în ziua când au păcătuit şi vântul de răsărit a început să sufle, punându-le tot mai mult la încercare ambarcaţiunea în drumul către aurul din Ofir. A fost nevoie ca bărbatul să treacă la cârmă şi să ducă greul corabiei, iar femeia să aibă grijă de echipaj, cu alte cuvinte au fost nevoiţi să împartă responsabilităţile, dar reţineţi, n-au renunţat la călătoria către Ofir, unde se găseşte aurul curat – fericirea conjugală.
De şase mii de ani, vântul de răsărit bate tot mai tare şi, din nefericire, în ultimul timp, sunt mai multi cei care naufragiază decât cei care ajung cu bine la destinaţie. Înseamnă aceasta că trebuie să renunţăm la căsătorie ca la ceva perimat şi impropriu timpului în care trăim, sau să considerăm fericirea in cămin ca pe o nălucă, după care fugi toată viaţa şi nu reuşeşti să o prinzi niciodată?
Problema nu este nici că fericirea în cămin este o utopie, nici că viaţa de cuplu căsătorit ar fi o variantă desuetă. Adevărata problemă constă în faptul că, deşi căsnicia este tot mai puternic încercată de capcanele şi dificultăţile vieţii, se porneşte în căsătorie cu o pregătire din ce in ce mai sumară. Este ca şi când ai vrea să traversezi oceanul cu pluta. Bineînţeles, în acest caz, naufragiul este garantat din start.
Porunca lui Dumnezeu de la început este valabilă şi astăzi: ”De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa, iar cei doi vor fi un singur trup” (Mt.29:5-6). Cei care nu se căsătoresc sunt o excepţie care întăreşte această regulă (v.10-12). In mod normal, tinerii şi tinerele şi nu numai, simt neliniştea singurătăţii, care a apărut întâi în sufletul lui Adam, astfel, în mod obişnuit oamenii doresc să se căsătorească. Această invenţie divină, căsătoria, este una dintre puţinele instituţii universal întâlnite, de la lumea întâia până la lumea a treia.
Dumnezeu a pus în noi dorinţa de a ne căsători, deoarece El intenţionează ca familia să fie cadrul împlinirii personale, formării noii generaţii şi elementul de echilibru al societăţii umane. Studiaţi istoria omenirii şi veţi descoperi că înlocuirea căsătoriei monogame cu poligamia şi mai mult, cu promiscuitatea si concubinajul, a fost unul dintre elementele cheie care a dus la ruinarea civilizaţiilor.
Căsătoria , în mentalitatea contemporană, este greşit înţeleasă şi în consecinţă practicată în mod eronat. Secretul fericirii în cămin se găseşte în cuvintele Mântuitorului: ”La început n-a fost aşa” . Este nevoie de o schimbare a mentalităţii şi a practicii în ce priveşte căsătoria, pentru ca ea să devină ceea ce ar trebui să fie. Această schimbare necesită la rândul ei o pregătire temeinică. Aurul din Ofir – fericirea conjugală – este prea preţios ca să pleci în căutarea lui cu pluta. Pregătirea unei ambarcaţiuni puternice şi un bun antrenament pentru îndemânarea de marrynar (marry – a te căsători , eng.), ca şi echiparea cu un „Ghid” bun şi un” înţelept sunt garanţia reuşitei.
Ce anume te atrage la un potential partener de casatorie?
Cum trebuie sa fie?
Mai presus de orice, căsătoria este un act de contemplație. Este meditație divină, exercițiu de admirație…
Căci cea mai simplă definiție a căsătoriei ar putea fi: a contempla iubirea lui Dumnezeu în și printr-o altă ființă umană.
Căsătoria este fascinația întrupării a ceva pur spiritual într-un trup de carne și sânge…căsătoria înseamnă a trăi în slavă. Înseamnă a trăi alături de revelația întrupată, cu dezvăluirea zilnică a misterului iubirii, în așa fel încât, curiozitatea noastră sfioasă dar intensă, este în permanență satisfăcută, fără a ajunge însă la saturație…
Dumnezeu a pus în cadrul acestei relații mister, noutate, împlinire…cei doi parcurgând împreună ca într-un duet muzical, întreaga gamă a emoțiilor umane, de la taină până la extaz.
A very beautiful marriage song 🙂
Pentru ca să îți dai seama dacă ești sau nu îndrăgostit/ă, vei avea în vedere următoarele întrebări:
1. Este persoana respectivă creștină cu adevărat?
2. Sunt eu mândru/mândră de persoana pe care o iubesc?
3. Îl/o consider inferior/ară mie în anumite domenii?
4. Îl/o respect sau îmi permit anumite libertăți?
5. În timpul rugăciunii, simt eu pace și seninătate când mă gândesc să mă căsătoresc cu acea persoană?
6. Am încredere deplină în fidelitatea lui/ei, sau îndoiala și o gelozie fără motiv tulbură inima mea suspicioasă?
7. Puteți să vorbiți împreună timp de mai multe ore fără să vă plictisiți, sau nu prea aveți ce să vă spuneți?
8. Sunt eu gata să aștept atâta timp cât este nevoie?
9. Vreau eu să fiu genul de persoană pe care el/ea să o poată iubi în mod liber sau pretind să obțin totul prin șantaj, seducere?
10. Este tânărul/a ideal/ă pentru tine? Va compensa el/ea defectele tale?Iar tu, le vei accepta pe ale lui/ei?
11. Găsesc atrăgătoare fizic persoana cu care vreau să mă căsătoresc?
12. Părinții voștrii sunt de acord și sunt mulțumiți de legatura voastră sentimentală și de o eventuală căsătorie?
Este cu adevărat dragoste ce simțiți unul pentru celălalt, sau e doar o atracție fizică perfect normală la această vârstă?
Care este persoana pe care as putea-o face fericita? Care este persoana care are nevoie de ceea ce ii pot eu oferi? Care este persoana pe care aș putea-o iubi cu toata ființa mea și pentru care voi fi o binecuvântare?
Puneți-vă aceste întrebări, dragi tineri, și descoperiți acum, înainte de căsătorie, dacă sunteți cu adevărat îndrăgostiți și dacă ceea ce simțiți unul pentru celălalt este dragoste reală.
Astă seară, mă uitam la stele. M-am întrebat…oare unde ești tu? De ani de zile te visez și mă întreb dacă și tu te gândești la mine.
În lumea asta a idilelor ieftine și a dragostei ce după primul sărut se ofilește, toți îmi spun că sunt prost dacă aștept ceva mai mult. Cum să iubești pe cine n-ai văzut?
Eu însă aștept dragostea adevărată în fiecare zi și știu că o astfel de dragoste dăruiește.
Așa că mă rog ca Dumnezeu să mi te aducă și tu să mă găsești așteptându-te cu credincioșie.
Cu credincioșie sunt al tău, de azi si până la sfârșit.
Cu credincioșie voi scrie un cântec de dragoste cu viața mea. Căci, pentru o astfel de dragoste merită să aștepți oricât de mult.
Sunt al tău, cu credincioșie.
Astă seară, doi îndrăgostiți sărutându-se mi-au amintit că eu sunt tot singur. Ziceau că sunt prost că te aștept și că mă rog pentru tine. Cum pot renunța la plăcere pentru un vis care va rămâne doar vis?
Eu însă continui să cred că Dumnezeu are un plan.
Și…deși nu te pot vedea acum, știu că El te vede și într-o zi voi fi cu totul al tău.
Până te voi găsi…aștept cu credincioșie.(Eric&Leslie Ludy)
Doamne…dă-mi un soț care să fie suficient de puternic pentru a ști când este slab și destul de curajos pentru a se confrunta cu el însuși când se teme…un soț mândru și de neînfrant când este biruit, dar smerit și blând cand este victorios.
Dă-mi un soț care să Te cunoască întâi pe Tine, pentru că Tu ești adevăratul izvor al cunoașterii. Condu-l, te rog, nu pe calea comfortului și a ușurinței, ci pe cea a dificultăților și provocărilor. Apoi, lasă-l să învețe să stea drept în mijlocul furtunii, dar să aibă milă față de cei ce cad.
Dă-mi un soț cu inima curată și cu obiective înalte, care se va stăpâni pe sine înainte de a-i conduce pe alții.
Și după ce toate acestea vor fi ale lui, te mai rog să pui în el suficient simț al umorului, astfel încât, deși serios, să știe să râdă.
Și te mai rog, mai mult decat orice, să-i dai Doamne suficientă smerenie să știe că măreția necesită simplitate, că adevarata înțelepciune cere o minte deschisă și adevărata putere necesită blândețe.
Doar după ce toate acestea se vor împlini, eu, soția lui, voi îndrăzni să șoptesc: “N-am așteptat în zadar..”
(articol preluat din Revista Priscilla)
Care este rolul femeii în căsătorie?
Dar al bărbatului?
Dacă ar fi să alegi între: a te căsători cu o persoană pe care nu o iubești dar care te iubește
sau a te căsători cu o persoana pe care o iubești dar care nu te iubește…ce ai alege?
Creierul bărbatului e diferit de cel al femeii. Așadar, modul de a acționa este diferit. Dacă veți cunoaște aceste diferențe înainte de căsătorie, veți fi scutiți de o mulțime de neînțelegeri. Marriage is wonderful! Is fantastic! But is not without troubles!
Pastorul, Mark Gungor, prezintă diferențele dintre bărbați și femei cu o atitudine amuzantă dar în același timp afirmând lucruri extrem de adevărate cu privire la aceste diferențe.
Vizionare plăcută!
:)) un video amuzant dar realistic :)) Vi-l recomand cu drag 🙂
I just love this song! And wanted to share it with you 🙂
It can be an inspiring idea for those boys who want to make their girlfriend’s day more beautiful 🙂
I wonder what God was thinking…when He created you…
Mă adresez celor care nu știu că, sexul înainte de căsătorie este păcat! Iar păcatul este pedepsit de Dumnezeu. Vă recomand să vizionați acest video în speranța că veți înțelege seriozitatea cu care Dumnezeu tratează acest aspect al vieții.
În perioada de prietenie, cât din trecutul meu trebuie să împărtășesc cu potențialul meu partener de căsătorie? Tot? Nimic? Cât aș vrea eu să aflu despre trecutul lui/ei?
Focul este bun. Aduce beneficii omului. Căldură, lumină, etc. Însă nu te apuci să îl faci oriunde în casă. Nu îl faci în mijlocul casei ci în sobă. Asta în cazul în care nu vrei să îți dai foc la casă și să te ruinezi.
Așa este și cu relația sexuală. Ea trebuie să aibă loc într-un anumit cadru, bine delimitat, și anume, în cadrul căsătoriei.
Care sunt motivele voastre pentru căsătorie? De ce să alegi căsătoria?
“Imagine a man so focused on God that the only reason he looked up to see you is because he heard God saying: “that’s her!”
“Before you marry a person, you should first make them use a computer with slow internet to see who they really are.”
– Will Ferrell –
,,To love at all is to be vulnerable. Love anything and your heart will be wrung and possibly broken. If you want to make sure of keeping it intact you must give it to no one, not even an animal. Wrap it carefully round with hobbies and little luxuries; avoid all entanglements. Lock it up safe in the casket or coffin of your selfishness. But in that casket, safe, dark, motionless, airless, it will change. It will not be broken; it will become unbreakable, impenetrable, irredeemable. To love is to be vulnerable.”
,,In friendship…we think we have chosen our peers. In reality a few years’ difference in the dates of our births, a few more miles between certain houses, the choice of one university instead of another…the accident of a topic being raised or not raised at a first meeting–any of these chances might have kept us apart. But, for a Christian, there are, strictly speaking no chances. A secret master of ceremonies has been at work. Christ, who said to the disciples, “Ye have not chosen me, but I have chosen you,” can truly say to every group of Christian friends, “Ye have not chosen one another but I have chosen you for one another.” The friendship is not a reward for our discriminating and good taste in finding one another out. It is the instrument by which God reveals to each of us the beauties of others.”
― C.S. Lewis, The Four Loves
Ai ajuns în momentul în care iți dorești să te căsătorești? Foarte bine! În acest caz, ți-ar prinde bine următoarele sugestii.
1. Căsătoria implică responsabilitate
Apostolul Pavel, avertizează în 1 Corinteni 7:28, pe cei care vor să se căsătorească:
“…ființele acestea vor avea necazuri pământesti, iar eu aș vrea să vi le crut.”
” Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laț, ci pentru ceea ce este frumos, și ca să puteți sluji Domnului fără piedici.”(1 Corinteni 7:35)
El prezintă prin comparație, că e mult mai bine să nu te căsătorești. Vei evita astfel multe necazuri.
Dar dacă cineva crede că e rușinos să nu se căsătorească și nevoia cere asa, să se căsătorească. Doar că vor avea dificultăți mai multe decât dacă nu s-ar căsători.
2. Căsătoria cere pregătire spirituală
Ca și băiat, dacă te căsătorești, tu vei fi capul familiei și liderul spiritual. Cum vei putea fi preot în casa ta, fără cunoștințe din Scriptură, rugăciune și relație personală cu Dumnezeu? Trebuie sa fii conștient că pe umerii tăi va cădea această responsabilitate.
Ca și fată, ai și tu responsabilitatea de a te pregăti din punct de vedere spiritual. Ai exemplul din Proverbe 31. Caută sa îți însușești calitățile prezentate acolo și fii convinsă că vei fi apreciată.
3. Căsătoria cere pregătire materială
Băieți, conform Geneza 2:24, “omul va lăsa pe mama sa și pe tatăl sau și se va lipi de nevasta sa.”
Trebuie să existe acea separare emoțională și fizică de părinții tai. Încearcă să fii independent din punct de vedere financiar. Muncește ca să ai un loc unde sa îți aduci mireasa. Nu o du la tatăl tau. El are soția lui de care să se îngrijească.
Cu siguranță a știut Dumnezeu de ce a menționat aspectul separării de părinți. Câte tensiuni și conflicte (de exemplu, dintre soacră și noră), s-ar putea evita dacă s-ar împlini cuvântul din Geneza 2:24, susținut și de Pavel în Efeseni 5:31?
4. Căsătoria cere pregătire psihică
Vor apărea noi obligații față de partener, societate, biserică și față de părinții și rudele acestuia.
De asemenea, după căsătorie apare și obligația sexuală față de partener (1 Corinteni:7:4). Cei mai mulți se bucură la gândul că după căsătorie în sfârșit vor avea parte de relația intimă fără mustrări de cuget, dar ei nu știu câte conflicte familiale pornesc tocmai de la acest aspect.
Dezvoltă un caracter altruist, pentru ca mai apoi, în căsătorie, să îți vină ușor să pui împlinirea dorințelor celuilalt pe primul loc.
5. Căsătoria cere informare
Surse de informare:
– Biblia (2 Timotei 3:16) – vei fi surprins/ă să afli câte sfaturi utile poți găsi în Cartea considerată de mulți, demodată.
– Biserica (Matei 16:19)
– Părinții (Efeseni 5:1-3). Vrei să trăiești mult și fericit pe acest pământ? Cinstește-ți părinții. Acordă-le dreptul de a-și da cu părerea în legătură cu viitorul tău partener de căsătorie.
– Prietenii credincioși (Proverbe 27:9). E bine să ai un prieten căruia sa îi spui intențiile tale cu privire la căsătorie. De ce? Pentru că ei s-ar putea să vadă lucrurile dintr-un unghi diferit. Ei nu sunt implicați emoțional și sentimental și pot judeca mai rațional decât tine.
– Oameni mai în vârstă, cu experiență (Tit 2:3,4)
– Ne-recomandate: TV- nu vă inspirați (mai ales voi, fetelor) din telenovele. Și nici nu vă luați după ce va sfătuiește gașca (mai ales voi, baieților).
Era odată ca niciodata, un tinerel scund și cocoșat, pe nume Mosses.
Într-o zi, a mers să viziteze un comerciant din Hamburg, care avea o fată foarte frumoasă, pe care Mosses a admirat-o de cum i-a trecut pragul casei. Tânăra însă l-a ignorat total.
Înainte de a pleca, Mosses a mers să îi spună fetei, la revedere. Când a pașit în camera ei, fața tinerei radia de strălucire, dar când l-a vazut, privirea i s-a îndreptat imediat spre podea. În acele momente însă, inima lui Mosses a început să bată și mai tare pentru ea. De aceea, după câteva ezitări, acesta a întrebat-o:
,,Crezi că fiecare căsătorie este plănuită în cer?”
,,Da”, i-a răspuns tânara. ,,Și tu ai aceeași convingere, nu-i așa ?”
,,Desigur”, i-a răspuns Mosses. ,,Eu cred că, la nașterea fiecărui băiat, Dumnezeu spune că el se va căsători cu o fată anume! Atunci însă când m-am nascut eu, cred că Dumnezeu a spus că Mosses se va căsători cu fiica comerciantului din Hamburg. Dar soția lui va avea cocoașă! În acele momente, eu l-am întrerupt pe Dumnezeu și i-am spus: <<Doamne, cred că pentru ea, ca să poarte cocoașă toată viața, va fi o mare tragedie! De aceea, Te rog, să mi-o dai mie, iar ea să rămână frumoasă!>>
Aceste cuvinte rostite de tinerelul scund și cocoșat, au răscolit inima fetei atât de profund, încât, s-a apropiat și l-a îmbrățișat, devenindu-i mai apoi, o soție iubitoare.
Consilierea premaritală nu mai este un lux, este o necesitate. Când vrei să conduci o mașină, mai întâi înveți elementele de bază, te înscrii la școală de șoferi, dai un examen, etc. Pentru căsătorie, cât ne pregătim?
Consilierea premaritală te va “forța” oarecum, să te gândești serios la căsătorie și să înțelegi ce este ea de fapt. Nu este doar distracție și plăcere. Este și responsabilitate.
Aveți aici câteva dintre cele mai comune domenii cuprinse în consilierea premaritală și despre care trebuie să discutați înainte de căsătorie.
1. Finanțele
Nu e foarte romantic, știu, dar aveți idee câte certuri se ivesc din cauza aspectului financiar? Multe.. E important să știți amândoi ce gândește celălalt despre bani.
De exemplu, vă gândiți să economisiți bani la fiecare salar? Dacă da, cât de mulți? În legătură cu facturile, considerați că amândoi ar trebui să contribuiți la plata lunară a facturilor sau doar unul dintre voi? Cine va fi responsabil cu asta?
2. Copiii
Vă doriți amândoi copii? Dacă da, cât de mulți? Cine va avea grijă de ei? Ar trebui să stea unul dintre voi acasă? Dacă da, cine? Dacă aveți amândoi carieră profesională și nu aveți de gând să renunțați la ea pentru a ajuta la creșterea copiilor, timpul ca să descoperiți asta este înainte de a avea copii, deci înainte de căsătorie, nu după.
3. Responsabilități
Care ar fi responsabilitățile fiecăruia în cadrul familiei? Sunteți de părere că munca femeii este în casă și a bărbatului în societate? Dacă amândoi lucrați, vreți ca munca din casă să fie divizată?
4. Activități și hobby-uri
Sunteți de acord cu activitățile partenerului? Împărtășiți aceleași hobby-uri? Vă implicați în activitățile celuilalt?
Să presupunem că lui îi place pescuitul însă ție ți se pare o pierdere de timp. El va merge la pescuit în fiecare week-end cu băieții, așa cum obișnuia, iar tu poate că ai vrea să petreceți timpul acesta în oraș. Ce faci ? Vei accepta să îți petreci week-end-urile singură? Sau..
5. Spiritualitate
Ce practici religioase sunt importante pentru partener? Veți merge regulat la biserică? Dacă veți avea copii, ce educație spirituală le veți da?
Aceste aspecte par a nu fi atât de importante acum, însă ele pot cauza probleme și dispute teribile mai târziu în căsătoria voastră. Discutați-le înainte de căsătorie în cadrul ședințelor de consiliere.
De ce consiliere PREmaritală? Pentru că e mai simplu să previi decât să repari. Pentru că cineva din afară poate vedea problema dintr-un unghi pe care voi, cei implicați în relație, să nu o observați.
” Căsătoria aduce nenumărate suferințe, dar celibatul nu aduce nici o plăcere.”
– Samuel Johnson-
Așteptăm opiniile celibatarilor. Se potrivește afirmația aceasta în cazul vostru? Nu aveți nici o plăcere, bucurie în viață?
Dorim de asemenea să aflăm și opinia celor căsătoriți 🙂
” Femeile nu se căsătoresc întotdeauna spre a fi fericite.
Ele se căsătoresc adesea pentru a fi femei măritate și nu domnișoare.”– George Bernard Shaw –
” O femeie, înainte de a acorda mâna unui bărbat, trebuie să-l fi văzut măcar o dată după ce au luat masa și o dată înfuriat.”
– Paolo Mantegazza –
” Căsătoria este o instituție necesară între 20-30 de ani; utilă, dar nu necesară de la 30-40 de ani; mai târziu ea devine de obicei dăunatoare și duce la decadența intelectuală a omului. “
“Barbatii o duc mult mai bine decat femeile.
Pe de o parte se casatoresc mai tarziu.
Pe de alta, mor mai devreme.”
Henry Louis Mencken
Petreci mult timp pregătindu-te să fii o mireasă frumoasă, îmbrăcată într-o rochie albă, lungă și cu trenă, și apoi, într-un interval de câteva săptămâni, simți că te-ai urcat din greșeală într-un tren de mare viteză. Care nu are drum înapoi.
De la zilele acelea lungi și monotone din viața de celibat, ajungi dintr-o dată să fii de gardă 24 de ore din 24. Când ești obosită, când te doare capul, când te simți rău, când nu ai chef să te scoli și să gatești, ei bine, trebuie să faci asta oricum, fiindcă ești căsătorită.
La câteva săptămâni după ce ai dobândit gloria, prințesă căsătorită, te vei găsi îngenunchind în fața toaletei, vomitând, deoarece un copilaș e pe drum. Nu prea sună a viață de prințesă, nu?
Cât timp petreci pregătindu-te pentru căsătorie? Pentru a fi mămică, pentru a ști să gătești?
– Vrei, Elena, să fii nevasta mea?
– Dar, Gheorghe, o să mă lași totdeauna să fac ce vreau eu?
– Da!
– Și o să-mi dai toți banii pe mână?
– Da!
– N-o să îmi ceri nici o socoteala?
– Nu!
– Nu o să mă întrebi de unde vin și unde plec?
– Nu!
– N-o să îmi faci nici o observație?
– Nu! (a răspuns el)
– Du-te și caută-ți altă nevastă! Eu nu am nevoie de un bărbat papă-lapte!
Sunteți de acord ca viitorul partener de căsătorie să vă lase să faceți ce vreți voi, fetelor? L-ați respecta voi dacă mereu va fi de acord cu acțiunile voastre, dacă nu va avea nimic de obiectat la adresa domniilor voastre? A-ți accepta un astfel de bărbat, ca potențial lider și cap de familie?
Pe lângă faptul că sexul în afara căsătoriei este păcat, mai are și consecințe grave asupra celor implicați.
Sexul e minunat. Dumnezeu a creeat sexul dar a stabilit de asemenea și un cadru în care să te poți bucura de el.. Exact. Căsătoria!
CĂSĂTORIA 