Dragostea in imaginea copiilor

Dragostea este cand o fata se da cu parfum si băiatul cu aftershave si ies la plimbare împreuna si se miros unul pe celălat.

Karl- 5 ani

Dragostea este cand cineva te Iubește…felul in care iti spune numele este diferit!

Bill- 4 ani

Dragostea este cand ii spui unui băiat ca are o camasa asa frumoasa…cu toate ca el poarta aceeași camasa in fiecare zi.

Noelle- 7 ani

Dragostea este cand iubesti pe cineva…ochii tai se tot mișca…si stelute strălucesc in ei.

Karen- 4 ani

Seminar premarital 10

cropped-cropped-1514546_507454942704206_1975458770_n1.jpgDr. Kevin Howse, în cartea sa „Family Matters” descrie mai multe substitute ale iubirii, care au de fapt un fond egocentric:
– dragostea piedestal
– dragostea sufocantă
– dragostea egoistă
– dragostea martir
– dragostea reciprocă (de tip prietenie).

Dragostea piedestal
Cel iubit este urcat pe un piedestal al superiorităţii, este practic transformat într-un idol. Obiectul iubirii este văzut ca fără greşeală, sau slăbiciune. Acest tip de relaţie poate apărea în special în cazul în care unul dintre parteneri se simte mult inferior datorită diferenţei de nivel social, stare materială, aspect fizic sau vârstă, etc.
De asemenea apare la adolescenţi, care, conform teoriei lui Erik Erikson, la această vârstă au ca principală preocupare descoperirea propriei identităţi. Cum identitatea este strâns legată de ce cred oamenii despre tine, un adolescent va fuma prima ţigară, îşi va alege un prieten sau o prietenă, etc. pentru a-şi îmbunătăţi imaginea publică.
O fată îşi va alege băiatul cel mai „tare”, deştept, puternic şi bogat, pe care poate simte că nu-l merită. Dar important este ce vor zice celelalte fete când o vor vedea ieşind cu „X”.
Un băiat îşi va alege cea mai „şic” fată. Toţi băieţii îl vor invidia. Observaţi că aici nu are loc dragostea ci ceea ce îmi aduce prezenţa celuilalt.
Punctul slab al iubirii de tip piedestal, este acela că, atunci când greşelile celui de pe piedestal vor ieşi în evidenţă, şi nu va mai sluji scopului pentru care a fost ales, piedestalul se va dărâma, idolul va fi desacralizat şi iubirea va înceta. Se observă că ceea ce atârnă mai greu în alegere a fost, nu un bine comun al celor doi, ci mai degrabă un interes unilateral, egocentric.

Dragostea sufocantă
Relaţia cu celălalt absoarbe toată atenţia, în detrimentul altor preocupări importante. Sentimentele sunt atât de intense încât relaţia devine una cu totul emoţională.
Acest tip de iubire este posesivă, cu un grad foarte înalt de dependenţă afectivă şi gelozie. Principala dorinţă este de a fi cu celălalt. Mintea este torturată de teama că îl va pierde pe celălalt. Relaţia devine un fel de robie şi, cu trecerea timpului, în ciuda nevoii de celălalt, se va accentua tot mai mult nevoia de eliberare, de independenţă. Riscul despărţirii este foarte mare. Şi aici preocupările sunt preponderent cu privire la sine, un drum sigur spre eşec relaţional.

Dragostea egoistă
Sună paradoxal, dar aşa ceva există şi nu în puţine cazuri. Partenerul, care poate fi mai mult decât unul, posibil că se va implica emoţional foarte mult, însă egoistul nu se va implica deloc.
De fapt el/ea urmăreşte prin această prietenie, nu o relaţie de dăruire reciprocă, ci un anumit profit care poate consta în: popularitate, respect, plăcere, etc.

Dragostea martir
Dragoste unidirecţională, în care unul face totul şi sacrifică totul pentru binele celuilalt. Cel care iubeşte în acest fel, se teme să-şi exprime dorinţele şi nevoile şi este întotdeauna gata să preia responsabilitatea şi să sufere sau să sacrifice pentru el
Dincolo de cazurile în care este vorba de un profund simţământ de inferioritate sau de o personalitate slabă, de foarte multe ori acest tip de a iubi are ca scop să-l facă pe celălalt dator,să-l aibă la mână,să-l poată domina. Dacă vreţi, poate fi un fel de manipulare. Mai târziu se pot naşte discuţii de tipul: „După câte am făcut pentru tine…”

Dragostea prietenie
Există un cuvânt în limbajul biblic care se referă la acest tip de dragoste şi anume „fileo”. Relaţia este construită pe încredere şi respect reciproc, ca şi pe interese şi nevoi comune.
De asemenea, are o perspectivă pe termen lung. Nu este o relaţie posesivă si emoţiile sunt echilibrate.
Acest tip de dragoste oferă stabilitate implicare şi siguranţă emoţională, ceea ce constituie o bază solidă pe care se poate construi o relaţie romantică.
A iubi eficient – „urmăriţi dragostea” (1Cor.14:1)

Dragostea în adevăratul sens al cuvântului are anumite calităţi:

1. Echilibru – optimul emoţional
Din punct de vedere emoţional, dragostea este bine să fie necesară şi suficientă, adică optimă. Este ca şi cu temperatura corpului. Aceasta este optimă dacă oscilează între necesar (maxim) 37 grade Celsius şi suficient (minim) 36 grade Celsius.
Dacă limitele acestea sunt depăşite în sus sau în jos, deja sunt semne nu prea bune. La fel se întâmplă şi în dragoste. Ea trebuie să fie necesară, nu sufocantă şi suficientă, nu oferită cu zgârcenie.
Dragostea nu se poartă necuviincios dar este plină de bunătate (1Cor.13:4-5).

2. Reciprocitate
Dragostea în cadrul căsătoriei este o prietenie şi prietenia nu poate fi unilaterală. Pentru ca o prietenie să existe trebuie ca două persoane să investească în aceasta într-o măsură aproximativ egală. Altfel o puteţi numi binefacere, slujire sau oricum altcumva dar nu prietenie. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos”, adică dragostea. (Gal.6:2).
Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13:34).

3. Autenticitate
Dragostea în relaţia de cuplu nu înseamnă doar a spune şi a face pentru celălalt, chiar dacă ai făcut tot ce trebuie. Dragostea trebuie să fie o dăruire personală din toată inima, care te va determina să faci fapte de iubire şi să spui cuvinte pline de dragoste.
Nu vă faceţi iluzii, celălalt are un simţ, datorită căruia va şti dacă dragostea este autentică, dacă iubeşti sau dacă joci teatru. Oricum, orice aş face şi aş spune fără dragoste nu-mi foloseşte la nimic, iar eu însumi sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor, de fapt nu sunt nimic (vezi 1 Cor 13).
„Să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută. Iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima” (1Petru 1:22).

4. Spiritualitate
Aşa cum citim adesea în Biblie, Dumnezeu este dragoste şi dragostea adevărată vine de la El. Cei care iubesc cu adevărat pe oameni sunt cei care-L iubesc pe Dumnezeu.
Relaţia cu Dumnezeu este un izvor nesecat de dragoste pentru oamenii din jurul nostru şi în mod special pentru partenerul de viaţă. „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, căci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.
Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Dragoste” (1Ioan 4:7-8).

5). Constanţă
Dragostea adevărată nu este oportunistă, ci iubeşte în orice circumstanţă. „Dragostea este îndelung răbdătoare […] acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată”, şi în nici o circumstanţă (1Cor.13:7-8).

6). Consecvenţă
Dragostea nu face compromisuri de dragul celui iubit. Ea Îl are pe Dumnezeu mai presus de orice şi rămâne loială binelui.
„Dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr” (1Cor.13:4-6)
Nu are în vedere doar interesele personale, ci, cel puţin în aceeaşi măsură, interesele celuilalt, iar în familie binele comun, fericirea întregului cămin. „Dragostea nu caută folosul său” (1Cor.13:5). Fiecare din voi să nu se uite la foloasele lui ci la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era în Hristos!” (Fil.2:4-5).

Credeţi că aici s-au epuizat calităţile iubirii? Nicidecum, ci aşa am decis eu să mă opresc la numărul şapte. Mai caută şi tu alte calităţi ale iubirii adevărate şi nu-ţi va ajunge veşnicia ca să le găseşti pe toate.
„Dragostea nu va pieri niciodată” (1Cor.13:8).

Seminar premarital 9

cropped-cropped-1514546_507454942704206_1975458770_n1.jpgAş începe prin a afirma că dragostea depinde într-o măsură extrem de mare de: nobleţea caracterului, profunzimea spiritualităţii şi de calitatea conştiinţei morale (curată, mânjită, trează, adormită, vie, pe moarte, etc.).
Cu cât aceste trei componente sunt mai puternice, cu atât dragostea este mai puternică. Practic, dragostea adevărată este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu prin relaţia cu El.
Mai precis, având o relaţie vie cu Dumnezeu, El ne îmbunătăţeşte spiritualitatea, înalţă calitatea conştiinţei noastre morale şi ne înnobilează caracterul, toate acestea pentru a ne face să semănăm tot mai mult cu El care este dragoste.

Iubirea adevărată nu se manifestă doar faţă de câteva persoane, ci faţă de toţi oamenii. Iubirea care se manifestă doar faţă de o anumită categorie de oameni are mai mult de-a face cu egoismul. Spre exemplu, dacă îţi moare cineva drag este normal să suferi, însă mai puţin suferim pentru ce a pierdut cel care a murit şi cel mai mult suferim pentru ce am pierdut noi prin moartea acestuia. De obicei, dacă nu avem nimic de pierdut când cineva a încetat din viaţă, vom suferi mai puţin, sau vom fi chiar indiferenţi. Cine poate spune că varsă lacrimi pentru fiecare mort care se îndreaptă spre cimitir?

În general, simţămintele umane, cu excepţia câtorva reminiscenţe ale chipului lui Dumnezeu de la început (mila, dezgustul faţă de nedreptate etc.), sunt o reacţie a eului la realitate exterioară.
De obicei, simţămintele ca: teama, bucuria etc., sunt nişte reacţii. Nu putem să ne înfricoşăm doar pentru simplul fapt că ne propunem să o facem.
Este nevoie de un anumit context care ne va putea determina să tremurăm de frică.
De exemplu, când este cutremur, teama ne invadează sufletul, dar frica este o exprimare a instinctului de autoconservare şi are de-a face nu cu iubirea de oameni ci cu iubirea de sine.

La fel este şi cu îndrăgostirea. De fapt expresia din engleză „ to fall in love”= a te îndrăgosti, luată mot-a-mot, ar trebui tradusă cu „a cădea în dragoste”.
Ca şi celelalte simţăminte care au de-a face cu iubirea de sine şi îndrăgostirea este o reacţie a sinelui la mediu. Nu-ţi propui să te îndrăgosteşti ci cazi în dragoste, este un simţământ care te apucă, aşa cum zice românul.
Este ceva natural şi normal să te îndrăgosteşti, nu vreau să blamez cu nimic acest simţământ uman, ci vreau doar să-i conturez limitele, astfel încât să nu-i oferim mai mult credit decât merită.

Extrem de mulţi greşesc crezând că dacă sunt îndrăgostiţi de cineva, aceasta este garanţia faptului că-l va iubi toată viaţa. Sau, la fel de grav, cred că, deoarece partenerul este foarte puternic îndrăgostit de el/ea, va fi iubit/ă de acesta/aceasta pentru tot restul vieţii. Nu trebuie să ne înşelăm.

Îndrăgostirea este acel simţământ de atracţie puternică faţă de o persoană care răspunde aşteptărilor tale, alături de care te simţi împlinit. Vedeţi ceva altruism în aceasta?
Într-adevăr, este un păcat să te căsătoreşti cu cineva din interes, de milă, etc.
Îndrăgostirea este ceva necesar în alegerea partenerului. Însă garanţia faptului că vei fi iubit/ă în continuare, nu este în acest simţământ efemer, care dispare odată cu acea cauza care l-a produs. Dacă partenerul, în anumite împrejurări, nu mai aduce satisfacţie ci insatisfacţie, îndrăgostirea se poate transforma în ură, simţământ care, la rândul lui, este tot o reacţie a eului faţă de mediu.
Aici se potrivesc cuvintele Domnului Isus: „Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Voi fiţi dar desăvârşiţi după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”(Mt. 5:46-48), adică Iubiţi-vă şi vrăşmaşii, sau iubiţi pe toţi oamenii, aşa cu spunea mai sus în v.44.

Garanţia faptului că vei iubi sau vei fi iubit nu are atât de mult de-a face cu îndrăgostirea, cât are de-a face cu calitatea conştiinţei morale, spiritualitatea (temerea de Dumnezeu) şi caracterul.
Când îndrăgostirea se mai evaporă atunci este timpul să se dea pe faţă dragostea, acea iubire care vine de undeva mai din adânc şi se manifestă, fără părtinire faţă de toţi oamenii şi într-un mod mai special faţă de partenerul de viaţă. Aici revin cu o idee pe care am mai amintit-o.

Dacă vrei să fii sigur/ă că-ţi vei iubi partenerul o viaţă întreagă, caută, cu ajutorul lui Dumnezeu să-ţi iubeşti şi duşmanii, exersează dragostea faţă de om în general. De asemenea, dacă vrei să fii iubit/ă o viaţă, alegeţi un partener (o parteneră) care, pe lângă faptul că este îndrăgostit/ă de tine, iubeşte oamenii.

Hotărâţi-vă să fiţi pentru celălalt tot ce puteţi mai bine. Continuaţi cu atenţiile de la început. Căutaţi să vă măriţi fericirea unul altuia. Manifestaţi dragoste reciprocă şi aveţi răbdare unul cu celălalt. Astfel căsătoria în loc să fie sfârşitul iubirii va fi, aşa cum de fapt ar trebui să fie, începutul ei.
Dacă îndrăgostirea îşi mai pierde entuziasmul, aceasta este cea mai bună ocazie de a pune în mişcare forţa inegalabilă a adevăratei iubiri.

„Dragostea este un dar preţios pe care îl primim de la Domnul Isus. Dragostea curată şi sfântă nu este un sentiment ci un principiu.[…] Pasiunea este socotită drept iubire. Adevărata iubire, însă, este un principiu înalt şi sfânt, cu totul diferită în caracter de acea dragoste care apare din instinct şi care dispare brusc, atunci când este pusă mai serios la încercare.”

Temă
Studiaţi cu atenţie 1Cor12:31-14:1.
O astfel de dragoste este cea despre care Solomon scria: „Dragostea este tare ca moartea […] Apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ” ( Cânt.cânt. 8:6-7).